El a reiterat că toate reproşurile Comisiei Europene cu privire la absorbţia fondurilor vizează nereguli sesizate în anii 2009-2011, adică din perioada fostei guvernări, şi că majoritatea problemelor sunt generate de modul în care s-au desfăşurat achiziţiile publice.
"Am constatat cu foarte mare părere de rău că tot ce s-a întâmplat pe partea de control în ultimii trei ani de zile s-a desfăşurat cu foarte mari deficienţe. (…) Cel puţin la nivelul anului 2011, dintr-un total de peste 700 de acţiuni de control desfăşurate pentru proiecte finanţate din instrumente structurale, ANRMAP a aplicat numai 100 de amenzi. În celelalte situaţii unde s-au aplicat sancţiuni, sancţiunile au fost reprezentate de avertismente, care s-au aplicat cu foarte mare îngăduinţă. Fiecare parte în parte trebuia să fie sancţionată cu o amendă într-un cuantum destul de ridicat. Mai exact, fiecare amendă este de la 20.000 de lei în sus", a spus Vlădescu.
În context, el a afirmat că instituţia pe care o conduce din mai a verificat modul în care Ministerul Economiei şi Comerţului a atribuit contracte de achiziţii publice şi a identificat abateri grave în cazul a 48 de contracte.
"ANRMAP a finalizat o acţiune de control la Ministerul Economiei şi Comerţului, care vizează modul în care au fost atribuite contractele de achiziţie publică în cadrul programului operaţional de creştere a competitivităţii. Cu această ocazie au fost constatate pentru un număr de 48 de contracte supuse verificării un număr foarte mare de abateri. S-au aplicat opt amenzi fiecare în valoare de 80.000 de lei şi 13 amenzi în valoare de 20.000 de lei. Lucrurile pe care le-a constatat ANRMAP în urma acestei acţiuni de control vizează tocmai elemente care sunt reproşate statului român în cele trei scrisori care au fost date publicităţii în cursul zilei de ieri (n.r. joi)", a afirmat Dan Vlădescu.
El a mai amintit că autorităţile române competente trebuie să remedieze în termen de două luni problemele imputate de Comisia Europeană, care a luat decizia de pre-suspendare a trei programe operaţionale sectoriale.
"În urma celor trei scrisori care au sosit în cursul zilei de ieri de la Comisia Europeană, Guvernul României, după cum ştiţi, are la dispoziţie două luni pentru a remedia lipsurile care au fost reproşate autorităţilor române, din punctul nostru de vedere trebuie să dăm dovadă de foarte multă putere de muncă în această perioadă. Ar trebui să facem în aşa fel încât, la finalul celor două luni, să putem să oferim un cadou românilor, pentru că, atât timp cât acest termen de două luni a început să curgă ieri, termenul se împlineşte chiar în ajunul Crăciunului şi, prin urmare, nu cred că îşi permite nimeni ca în ajunul Crăciunului să risipim o sumă de câteva miliarde de euro pe care toată lumea şi-o doreşte şi pe care bugetul naţional altfel ar trebui să o acopere din alte resurse", a precizat şeful ANRMAP.
Serviciile CE au informat joi dimineaţă autorităţile române, printr-o scrisoare, că au decis să ‘presuspende’ cea mai mare parte din trei programe operaţionale sectoriale cofinanţate prin fondurile structurale ale UE – ‘Transport’, ‘Regional’ şi "Creşterea competitivităţii economice".