"Aşteptăm justificări referitoare la tăierea bugetului în condiţiile în care sunt în stand by de mai mult de un an proiecte importante în sănătate, cum ar fi construcţia spitalelor regionale de urgenţă sau actualizarea listei de medicamente compensate". Unde este mai multă nevoie de aceşti bani?, se întreabă preşedintele ANPP.
Potrivit acestuia, la fiecare întâlnire la care a fost, a primit asigurări că anul acesta, bugetul sănătăţii nu va avea de suferit. "Pentru că am fost minţiţi în halul acesta, ne gândim foarte serios ca în prag de campanie electorală, să înfiinţăm o asociaţie a votului alb, ca o acţiune de protest".
Barbu susţine că tăierea cu aproape 19% a fondurilor de la Sănătate nu va face altceva decât să adâncească sărăcia sistemului şi îi va determina pe pacienţi să caute tratament în străinătate şi să se judece în instanţe pentru decontarea serviciilor medicale la preţurile reale.
Preşedintele Asociaţiei Pacienţilor: banii tăiaţi de la Sănătate merg la „baroniada locală”
13 noiembrie 2013, 12:35
Ultima modificare în 13 noiembrie 2013, 14:35
"Am fost minţiţi tot anul că bugetul Sănătăţii va creşte sau va rămâne la fel. Am fost stupefiat să văd că la dezvoltare şi administraţie publică s-au alocat mai mulţi bani, baronii locali sunt îndopaţi şi mai mult", spune Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor. Acesta a adăugat că rând pe rând, pacienţii rămaşi fără bani de tratamement vor da statul în judecată.
Etichete: buget,
pacient,
reducere,
sanatate publica
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook