Președintele Băncii Mondiale vine în România
Vizita respectivă reamintește de angajamentul Băncii Mondiale de a sprijini România pentru a avea o creștere economică durabilă și o îmbunătățire a nivelului de trai.
„Grupul Banca Mondială are un parteneriat puternic cu România. Vom continua să sprijinim eforturile României orientate spre o creștere economică care se bazează pe stabilitate macroeconomică, incluziune socială și instituții performante.
În această perioadă tulbure în regiune, suntem pregătiți să sprijinim România pe măsură ce găzduiește cetățeni care părăsesc Ucraina, precum și să continuăm să lucrăm cu autoritățile publice în vederea îmbunătățirii nivelului de trai pentru toți românii”, a declarat David Malpass, relatează Mediafax.
Miercuri, 13 aprilie, David Malpass se va întâlni cu reprezentanți ai sectorului public și parteneri ai Grupului Băncii Mondiale din România. De asemenea, acesta va vizita un proiect derulat cu asistență din partea Băncii Mondiale în sectorul educației, cu accent pe sprijinirea comunității rome.
La întrunirea respectivă vor fi prezenți și Anna Bjerde, vicepreședinte al Băncii Mondiale pentru Europa și Asia Centrală, Gallina A. Vincelette, director al Băncii Mondiale pentru Uniunea Europeană și Ary Naim, director regional al Corporației Financiare Internaționale (CFI) pentru Europa Centrală și de Sud-Est.
Portofoliul activ al Băncii Mondiale în România este alcătuit din nouă proiecte de investiții de 1,78 miliarde dolari americani și servicii de asistență tehnică și analitică de 124,62 milioane dolari americani.
Pe 15 februarie, angajamentul CFI era de 1,04 miliarde dolari americani în peste 30 de proiecte, dintre care 55% reprezentau investiții în instituții financiare, iar restul de 45% reprezentau investiții în sectorul real.
Portofoliul excepțional al CFI se ridică la 954,48 milioane dolari americani, iar portofoliul angajat de CFI în România ocupă locul 1 în noua regiune a CFI din Europa.
Reamintim că la sfârșitul lui martie, Florin Cîțu a anunțat că președintele Băncii Mondiale va veni în aprilie în România. Acesta a vorbit cu Anna Bjerde despre reforma sistemului de pensii, deficitul bugetar, tranziția către energie și resurse regenerabile și criza umanitară din Ucraina.
„Vicepreședintele Băncii Mondiale a apreciat România pentru faptul că a fost prima țară din Uniunea Europeană care a inclus reformarea sistemului de pensii în PNRR”, a scris Florin Cîțu pe Facebook.
Acesta a spus că un alt aspect important în cadrul discuției a fost deficitul bugetar și planificarea resurselor astfel încât bugetul de anul acesta să fie sustenabil și inclusiv.
„Avem criza umanitară a refugiaților din Ucraina pentru care avem nevoie de resurse și o bună planificare a acestora”, a adăugat Florin Cîțu.
Delegația Senatului României, vizită în SUA
Amintim că, preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a efectuat, în perioada 24-30 martie, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii. Delegaţia condusă de Florin Cîţu este formată din senatorii Robert Cazanciuc şi Radu Oprea (PSD), Alina Gorghiu şi Roberta Anastase (PNL), Ion Narcis Mircescu (USR) şi Lorand Turos (UDMR).
Pe parcursul vizitei, Florin Cîţu s-a întâlnit cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, şi cu liderul republicanilor din Camera Reprezentanţilor, Kevin McCarthy. Întâlnirea cu Kevin McCarthy a vizat creşterea bugetului României pentru apărare la 2,5% din PIB, precum şi nevoia de sancţiuni mult mai dure împotriva Rusiei.
Delegaţia Senatului României a avut o serie de întrevederi oficiale cu înalţi reprezentanţi ai Senatului şi ai Camerei Reprezentanţilor SUA, precum şi ai Departamentului de Stat.
Discuții cu consilier politic al Departamentului de Stat
De asemenea, delegaţia Senatului a avut o întrevedere şi cu un înalt oficial din cadrul Departamentului Comerţului, Marisa Lago, discuţia vizând aderarea României la OCDE, precum şi dezvoltarea împreună cu SUA a proiectului privind Reactoarele Modulare Mici (SMR).
Necesitatea consolidării Flancului Estic al NATO şi identificarea unor noi domenii şi oportunităţi de cooperare cu SUA au fost subiectele principale abordate în cadrul unei discuţii cu Derek Chollet, consilier politic al Departamentului de Stat, menţionează sursa citată.
În cadrul întrevederilor, preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a reiterat necesitatea adoptării unor sancţiuni mai dure pentru Rusia.