Președintele bulgar Rumen Radev a luat atitudine și a trasat guvernului său sarcini pentru 20 de ani de acum înainte. Totul s-a întâmplat în cursul dimineții de miercuri, la ceremonia oficială de la sediul Președinției Bulgariei, la depunerea jurământului guvernului interimar.
Extrem de multe sarcini care nu pot fi realizate în termen de circa trei luni – asta le-a încredințat miniștrilor săi președintele bulgar Rumen Radev. Acest lucru s-a întâmplat în cursul dimineții de miercuri, la ceremonia oficială de la sediul Președinției Bulgariei, la depunerea jurământului guvernului interimar.
Împreună cu organizarea alegerilor anticipate, care este principala sarcină a unui cabinet interimar, și evidențierea practicilor vicioase din perioada guvernării partidului anterior (GERB) la care se așteaptă poporul, șeful statului a enumerat priorități în fiecare domeniu – nerealizate în ultimii 30 de ani și fezabile doar în următorii 20, scrie Sega.
La începutul ceremoniei, președintele a spus că țara iese dintr-o perioadă de autoritarism și corupție. „A renăscut spiritul parlamentarismului și libertatea de exprimare, omerta pe care s-a bazat modelul de guvernare s-a destrămant”, a spus Radev. El a adăugat însă că noul parlament nu a îndeplinit așteptările oamenilor pentru un guvern – o lecție pentru toate partidele în ajunul noii campanii electorale. El și-a exprimat speranța că va exista un guvern ales după 11 iulie.
Ce sarcini trebuie să îndeplinească Guvernul
Radev și-a descris miniștrii ca fiind un „cabinet al unității democratice în acțiune”. În guvern există „oameni de stânga, centru și de dreapta, profesioniști neutri din punct de vedere politic, administratori dovediți, antreprenori și reprezentanți ai nemulțumirii publice, personalități din mediul academic”.
Ca principale sarcini ale miniștrilor, el a enumerat un război împotriva votului cumpărat, pentru a dezvălui imaginea adevărată a situației în care se află statul și mai ales – să se facă primul pas către consolidarea statalității (guvernare echitabilă și transparentă). Radev a adăugat că miniștrii vor întâmpina rezistență privind statu quo-ul. „Guvernul care pleacă a stors trezoreria cu proiecte controversate și cheltuieli electorale”, a spus el. Radev a menționat refuzul de a se actualiza bugetul. În mai multe ocazii în discursul său, președintele a fost destul de dur cu privire la vechea putere.
Apoi s-a referit concret legat de sarcini. A „recitat” apoi sinopsisul subiectelor publice – combaterea pandemiei, ordine în vaccinare, acțiuni adecvate în cadrul planului de reziliență, inovații, noi tehnologii în educație, lupta împotriva exploatării forestiere, construcțiilor haotice, pentru salvare cu elicoptere medicale, profilaxie medicală, implementarea proiectelor energetice.
Miniștrii au fost prezentați unul câte unul, iar apoi a luat cuvântul premierul interimar Stefan Yanev. „Vom lucra împreună pentru cetățeni, vom lucra în beneficiul cetățenilor!”, a spus el. Le cere subordonaților săi onoare, responsabilitate, rapoarte și transparență – pentru a restabili încrederea în instituții. Ianev a confirmat că sarcinile cabinetului sunt numeroase. El a menționat în mod concret lupta împotriva pandemiei și organizarea alegerilor. Și a anunțat deviza cabinetului: „Integritate, transparență și profesionalism”.
Ceremonia s-a încheiat cu depunerea jurământului guvernului interimar. Noii miniștri urmează să își preia birourile, iar cei vechi să le elibereze.