Radu Hanga, președintele Bursei de Valori București (BVB), a vorbit despre compania Hidroelectrica și despre succesul ofertei legate de listarea la Bursă a acestei companii.
Prezent la evenimentul de listare, care a avut loc miercuri, 12 iulie, Radu Hanga a spus că succesul ofertei a scos la iveală ca piața locală s-a maturizat. Astfel, spune el, investitorii doresc să aloce sume considerabile atunci când sau de oferte atractive.
“Această ofertă s-a derulat într-un moment complicat, atât din punct de vedere economic, ne aflăm într-o perioadă în care inflaţia a crescut, dobânzile au crescut, investitorii au devenit mai atenţi. De asemenea, un context complicat din punct de vedere geopolitic şi aici ne uităm în principal la ceea ce se întâmplă în jurul nostru.
Succesul acestei oferte, în acest context, ne arată că piaţa locală a câştigat în maturitate, a câştigat în atractivitate. De asemenea, ne arată că investitorii, atât investitorii locali, cât şi cei internaţionali, sunt dispuşi să aloce sume semnificative atunci când noi punem pe masa lor oferte atractive, companii atractive.
Din perspectiva companiilor locale, listarea Hidroelectrica transmite, de asemenea, mesajul că Bursa poate fi o platformă de finanţare pentru companiile locale care doresc să devină lideri la nivel local şi, de ce nu, să se uite în afara României la extindere la nivel regional”, a explicat preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.
Piața din România, una dintre cele mai mari din regiune
Mai mult, acesta a precizat că piața din România este considerată una dintre cele mai mari din regiune.
“Astăzi, piaţa din România poate fi considerată ca fiind una din cele mai mari pieţe din regiune. Odată cu listarea Hidroelectrica – şi aici domnul guvernator a menţionat deja – capitalizarea pieţei locale a depăşit 40 de miliarde de euro şi am devenit astfel cea de-a treia piaţă ca şi dimensiune în centrul şi estul Europei.
Se află în faţa noastră doar Polonia şi Austria în acest moment. Succesul acestei tranzacţii singur a întărit poziţia României pe radarele investitorilor internaţionali care sunt activi în regiunea noastră şi totodată ne aşteptăm să aibă un impact în ceea ce priveşte promovarea României la statutul de piaţă emergentă de către Morgan Stanley Capital International”, a mai declarat Radu Hanga.