Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl Mihai Daraban, a participat, în data de 15 mai a.c., la inaugurarea terminalelor RO-RO, cele mai importante terminale de la Marea Neagră, construite de către compania emirateză Dubai Port World (DP World).
Președintele CCIR a participat la inaugurarea noilor terminale din Portul Constanța
CCIR. Evenimentul a marcat 20 de ani de investiții în România a acestei companii, timp în care au fost dezvoltate mai multe proiecte în domeniul logisticii și al conectivității.
„CCIR are o relație mai veche cu DP World, relație care a făcut posibilă demararea mai multor proiecte de anvergură în Portul Constanța, începând cu anul 2004. Ne bucură foarte mult faptul că există o continuitate în investițiile făcute în acest punct strategic al României, Portul Constanța fiind la ora actuală poate singurul port funcțional de la Marea Neagră.
În luna februarie a acestui an am avut o întâlnire cu dl Mohammed al Muallem, vicepreședintele executiv al DP World, prilej cu care am reușit să stabilim etapele referitoare la extinderea operațiunilor și investițiilor acestei companii în România. Acest lucru devine foarte important pentru România datorită faptului că dinamizarea operațiunilor în noul terminal a reușit să atragă interesul și altor operatori importanți din domeniul transportului naval și al logisticii”, a declarat președintele CCIR, dl Mihai Daraban.
Evenimentul a beneficiat de prezența prim-ministrului Guvernului României, dl Marcel Ciolacu, a ministrului transporturilor și infrastructurii, dl Sorin Grindeanu, precum și de prezența directorului general și președintele DP World, Sultan Ahmed bin Sulayem, si a președintelui DP World România, dl Cosmin Cârstea.
DP World anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în România
DP World a anunțat deschiderea a trei noi locații majore în România, oferind un impuls semnificativ în consolidarea poziției țării drept centru cheie al comerțului european și facilitând astfel creșterea economică în întreaga regiune.
Constanța, cel mai mare port de containere de la Marea Neagră, găzduiește acum două noi facilități în urma unei investiții de 65 milioane de euro. E vorba de un terminal cargo de 5 hectare pentru mărfuri grele, voluminoase și complexe. Mai este și un nou terminal „roll-on, roll-off” (RO-RO) care va gestiona până la 80.000 de vehicule pe an în perioadele de vârf.
Încă 50 de milioane de euro vor fi investite într-o nouă platformă multi-transport în Constanța, care se va deschide în 2025. A treia unitate nou lansată a DP World se află la Aiud, în inima industrială a României,. Aceasta găzduiește un nou hub logistic intermodal de 8 hectare. El leagă transportul rutier cu cel feroviar, în urma unei investiții de 21 de milioane de euro.
Noile facilități vor îmbunătăți conectivitatea dintre serviciile existente de transport maritim, feroviar, pe barje și rutier ale DP World în toată România. Ele vor îmbunătăți circulația mărfurilor între Europa continentală și Marea Neagră, Marea Nordului și Marea Adriatică.
DP World a investit peste 250 de milioane de euro în România din 2004
DP World a investit peste 250 de milioane de euro în România, începând din 2004. Suma include și granturi din partea Uniunii Europene.
Cele mai recente proiecte ale DP World au fost anunțate cu prilejul aniversării a 20 de ani de prezență în România. Țara noastră e prima ţară europeană în care compania s-a extins. În această perioadă, DP World și-a majorat considerabil operațiunile, contribuind la creșterea impresionantă a portului.
În intervalul de 20 de ani, și România s-a dezvoltat rapid și este acum a doua economie ca mărime a Europei de Est, după Polonia.