Update
Ionel Arsene – președintele Consiliului Județean Neamț și al filialei PSD este dat în urmărire de Poliție după ce a fost condamnat la închisoare cu executare și nu a fost găsit pentru punerea în executare a pedepsei. Se pare că baronul PSD a fugit din țară, în Italia, cu o săptămână înainte de sentință.
„Motivul: mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Fapta: trafic de influență și luare și dare de mită. Condamnare: 6 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Fapta: Persoana a săvârșit două fapte de trafic de influență în perioada iunie-iulie 2015. Semnalmente: înalțime – 1,85m; greutate – cca. 85 kg; constituție normală; păr grizonat; ochi căprui”, se arată pe site-ul Poliției Române, la secțiunea most-wanted.
Știrea inițială
Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a fost condamnat definitiv vineri, 10 martie, de către magistraţii de la Curtea de Apel Braşov. Dosarul a fost strămutat aici de la instanţa similară din Bacău, la cererea inculpatului, care a cerut acest lucru, acuzând presiuni mediatice.
Judecătorii braşoveni au decis ca Ionel Arsene să execute o pedeapsă de 6 ani și 8 luni, fiind o chestiune de ore până când mandatul va fi pus în executare de către poliţişti. Cel mai probabil, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ va fi încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Bacău.
Ionel Arsene fusese condamnat și de judecătorii de la Bacău
În primă instanţă, Arsene a fost condamnat de magistraţii de la Tribunalului Bacău, pe 6 aprilie 2023, în procesul în care a fost acuzat de trafic de influenţă. Instanţa a decis executarea unei pedepse de 8 ani şi 4 luni de închisoare, plus confiscarea unor sume de bani.
Dosarul a fost pe rolul instanţei timp de 4 ani, fiind înregistrat pe 21 februarie 2018, când oficialul era trimis în judecată de procurorii anticorupţie. După opt termene, pe 26 martie 2019, cauza a fost scoasă de pe rolul Tribunalului Neamţ şi trimisă la Bacău, după soluţionarea unei cereri de strămutare decisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
A luat 100 de mii de euro de la „Pinalti”
Ionel Arsene a fost denunţat de fostul primar de la Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, zis „Pinalti“, care a susţinut că i-ar fi dat, în 2013, suma de 100.000 de euro, pentru a interveni la conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în tentativa de a-l „anihila“ pe preşedintele de la acea vreme al CJ, Culiţă Tărâţă. Ideea era ca acesta să fie declarat incompatibil.
„În 2013, inculpatul Arsene Ionel, în calitate de deputat şi preşedinte al unui partid politic, a primit de la un martor în cauză, 100.000 de euro, pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea ANI, în scopul de a constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală“, a anunțat DNA.
A înapoiat doar 20 de mii de euro
Anchetatorii au precizat că banii au fost remişi de martor într-un restaurant din Bucureşti. Cum tentativa de „compromitere“ a şefului CJ nu a reuşit, Pinalti a cerut restituirea sumei, ar fi primit înapoi doar 20.000 de euro şi a făcut presiuni pentru recuperarea restului, dar demersurile nu au avut efectul scontat.
A urmat denunţul, iar pe 19 ianuarie 2018, anchetatorii DNA a cerut magistraţilor de la Tribunalului Bacău arestarea preventivă a lui Ionel Arsene, acesta fiind pus în control judiciar. Decizia a fost atacată de procurorii anticorupţie la Curtea de Apel Bacău, instanţă care a considerat că se impune arestarea, mandatul fiind emis pe 29 ianuarie 2018.
Arsene a scăpat de orice măsură preventivă şi a revenit în viaţa publică şi politică în iunie 2018
Preşedintele CJ Neamţ a stat o vreme după gratii, apoi a fost plasat în control judiciar, iar pe 27 iunie 2018 a scăpat de orice măsură preventivă şi a revenit în viaţa publică şi politică. Între timp, procurorii DNA l-au pus sub acuzare pentru o altă faptă de trafic de influenţă, din anul 2015, tot din vremea când era deputat în Parlamentul României.
Ionel Arsene era suspectat că ar fi cerut de la un om de afaceri un procent de 5% din suma de 60 de milioane de lei, bani ce trebuiau alocaţi de Apele Române pentru finalizarea contractelor pe care firma respectivă le avea în derulare.
Intervenţia a fost făcută la un coleg de partid, la vremea respectivă secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, „dar demersurile nu au avut niciun rezultat“, preciza DNA.