Președintele CNAS anunță un proiect de contract-cadru cu furnizorii de servicii medicale private
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a punctat într-o conferință de presă că este nevoie de transparenţă şi predictibilitate în modul în care sunt percepute aceste sume.
„Contribuţia personală este diferenţa dintre tariful decontat din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate şi tariful perceput de un furnizor privat pentru rezolvarea unui caz de spitalizare. În acest moment, despre asta vorbim când discutăm despre contribuţie personală, conform prevederilor legale. În vigoare. De ce este nevoie să se reglementeze acest subiect? Pentru a aduce transparenţă şi predictibilitate în modul în care sunt percepute aceste sume. Şi în acest moment un asigurat se poate trata în sistemul privat şi i se poate deconta de către CNAS din Fond”, a declarat Adrian Gheorghe.
Care este rolul măsurilor respective?
Totodată, Adrian Gheorghe a explicat că măsurile prevăzute pentru introducerea contribuţiei personale au rolul „de a elimina această zonă gri”.
„Contribuţia personală nu aduce o noutate în sensul introducerii acestei posibilităţi, ea există. Diferenţa este că în acest moment un furnizor privat de servicii medicale nu poate percepe nicio sumă în plus faţă de acest tarif. Asta nu înseamnă că nu se întâmplă pe căi legale perceperea acestor sume în plus, deoarece, trebuie să recunoaştem – şi spun asta foarte răspicat – tarifele suportate din Fond sunt inferioare costurilor reale de furnizare de serviciilor, este o problemă pe care o cunoaştem. Faptul că se percep aceste sume, din nou pe căi legale, reprezintă această zonă gri pe care o invocă înşişi furnizorii de servicii private.
Măsurile prevăzute pentru introducerea contribuţiei personale au rolul de a elimina această zonă gri şi de a face perfect transparent cât se poate deconta pentru rezolvarea unui caz din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate acum şi cât percepe în plus furnizorul pentru rezolvarea cazului, pe categorii de costuri”, a conchis acesta.