Preşedintele CNN: Doar ştirile şi sportul au scăpat de dominaţia Netflix

Ştirile şi sportul transmise în direct sunt singurele domenii nevizate de fenomenul platformelor online de conţinut video la cerere, precum Netflix, a declarat preşedintele postului CNN, Jeff Zucker, într-o intervenţie la Mobile World Congress (MWC) din Barcelona, potrivit EFE.

Într-o conferinţă de presă în cadrul Congresului Mondial al Telefoniei Mobile, Jeff Zucker a subliniat că "CNN nu a fost niciodată mai relevant şi nu a avut nicicând o audienţă mai mare", având în vedere că "modul în care audienţa consumă ştirile în direct'' a făcut postul mai puţin vulnerabil la schimbări.

"Ciclul ştirilor din SUA şi din lume se măsoară în ore, nu în zile sau luni, iar acest lucru face să fie mai dificil ca aceste platforme să concureze cu noi. Relevanţa noastră şi abilitatea de a oferi ştiri globale în moment real face diferenţa dintre noi şi Netflix sau Amazon", a subliniat preşedintele CNN.

Potrivit Zucker, ceea ce a ajutat postul de televiziune american "să fie relevant în lumea digitală" a fost "marca globală a celor trei litere roşii cu care este cunoscut în întreaga lume".

"Nu contează dacă suntem recepţionaţi la televiziune, pe o tabletă sau pe un smartphone, cu condiţia ca cele trei trei litere să fie acolo", a asigurat Zucker. Totuşi el a precizat că principalele provocări ale CNN şi restul companiilor de televiziune este de a concura cu giganţi ca Facebook şi Google în privinţa "încasărilor digitale", din care aceste companii deţin 63 %.

La evenimentul moderat de directoarea Redshit Strategy, Janice Hughes, au participat şi fondatorul şi consilierul delegat al Atrium TV, Jeremy Fox, consilierul delegat al BT Group, Gavin Petterson, şi preşedinta HTC, Cher Wang.

Fox şi-a prezentat platforma Atrium TV, pe care a definit-o ca pe "un club" de ajutorare a marilor operatori de telefonie prin intrarea în această afacere cu conţinuturi şi finanţare împărţită cu producţiile audiovizuale la mare scară, că să poată astfel rivaliza cu marii furnizori de conţinuturi, precum Netflix.

Unele companii care fac parte din această platformă sunt cea spaniolă Movistar, britanica BT, mexicana Televisa, sud-africana Showmax şi cea nordică Viaplay, printre altele.

Preşedinta HTC a subliniat în schimb posibilităţile realităţile virtuale şi inteligenţei artificiale pentru a propune conţinuturi care să fie în beneficiul umanităţii, precum utilizarea dispozitivelor de realitate augmentată, asemeni celor dezvoltate de exemplu de această companie, în scopuri medicale şi terapeutice.AGERPRES