Președintele Consiliului Concurenței a venit cu o serie de precizări legate de investigația declanșată la mai multe bănci. Bogdan Chirițoiu a declarat că nu este investigată „creșterea dobânzilor în sine” ci dacă există „înțelegeri între unii actori de pe piață”.
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu a declarat miercuri, la Parlament, despre controlul efectuat la mai multe bănci, că instituţia vrea să vadă dacă nu cumva, pe acest climat unde era normal să aibă loc o creştere a dobânzilor, nu există şi înţelegeri între unii actori de pe piaţă, care să facă această creştere mai mare decât ar fi ea justificată.
O astfel de investigația poate dura și doi ani
El a mai spus că o astfel de investigaţie durează până în doi ani şi că în esenţă a fost vorba despre o autosesizare, pe bază de analiză proprie.
„De ieri dimineaţă, se derulează controale pe baza procedurilor noastre legale, cu autorizare judiciară”, a precizat Chiriţoiu.
Întrebat despre suspiciunile că ar exista o înţelegere între bănci, legat de creşterea dobânzilor, Chiriţoiu a afirmat: ”Asta e cert, asta este abilitat Consiliul Concurenţei să verifice”.
El a precizat că este foarte important de spus că instituţia nu investighează preţul.
„Este normal ca preţurile să crească, inclusiv dobânzile să crească sau să scadă, în condiţiile pieţei. În momentul de faţă avem o inflaţie foarte mare, de două cifre, deci preţurile cresc, ce faci, ai două pârghii să opreşti creşterea preţurilor, pe de o parte Guvernul, prin ministerul der Finanţe, reduce cheltuielile publice, reduce deficitul bugetar, pe cealaltă parte Banca Naţională creşte dobânzile. Deci, o creştere a dobânzilor pe piaţă este normală, este mecanismul prin care luptăm cu creşterea preţurilor”, a spus Bogdan Chiriţoiu.
Nu este investigată creșterea în sine a dobânzilor
Preşedintele Consiliului Concurenţei a mai spus că ei nu investighează „creşterea dobânzilor în sine”. „Vrem să vedem dacă nu cumva, pe acest climat unde era normal să aibă loc o creştere a dobânzilor, nu există şi înţelegeri între unii actori de pe piaţă, care să facă această creştere mai mare decât ar fi ea justificată, asta este tot ceea ce investigăm”.
Chiriţoiu a fost întrebat dacă au primit sesizări sau s-au autosesizat în acest caz, el arătând că sunt informaţii în piaţă dar în esenţă este vorba despre o autosesizare, pe bază de analiză proprie.
Despre următorul pas, Chiriţoiu a afirmat că în momentul în care există dovezi de încălcare a legii, vor aplica sancţiuni, după ce vor da posibilitatea companiilor să se apere.
„Dacă nu suntem convinşi de apărările lor, vom aplica sancţiuni”, a arătat Borgdan Chiriţoiu, precizând că investigaţia poate dura, în medie, până la doi ani.