Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a estimat luni, într-un interviu pentru cotidianul german Bild, că o eventuală ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit) ar alimenta euroscepticismul în cadrul blocului comunitar şi ar reprezenta o mare victorie pentru inamicii externi ai UE, relatează agenţia DPA.
''Din punct de vedere politic, aceasta i-ar încuraja pe toţi anti-europenii radicali din interiorul a numeroase state membre'', a declarat Tusk în interviu, publicat cu 10 zile înainte de referendumul din Marea Britanie (23 iunie) în cadrul căruia electoratul este chemat să se pronunţe în legătură cu ieşirea sau menţinerea ţării în UE.
''În plus, în ziua în care britanicii ar părăsi UE, inamicii noştri externi vor deschide o sticlă cu şampanie. Ar trebui să facem tot ce se poate ca să le stricăm petrecerea', a afirmat oficialul european.
În opinia lui Tusk, un eventual Brexit s-ar solda cu o serie de consecinţe neprevăzute. Nu numai că va trebui să fie anulate toate obligaţiile cu britanicii prin tratat, ci va fi necesar ca cei 27 de membri rămaşi în UE să convină asupra unei noi reglementări, proces ce ar putea lua cinci ani şi rezultatul nu va putea fi garantat.
Tusk este de părere că secesiunea Marii Britanii faţă de UE ''ar putea de fapt să declanşeze procesul de distrugere nu numai a UE, ci şi a civilizaţiei politice occidentale''.
DPA precizează că rezultatele sondajelor de opinie publicate săptămâna trecută arată că 55% din electoratul britanic intenţionează să voteze pentru ieşirea ţării din UE la referendumul din 23 iunie. Aceasta indică o creştere semnificativă a susţinerii pentru Brexit. AGERPRES