Preşedintele Consiliului European, Charles Michel urmează să efectueze o vizită în mai multe țări europene începând cu săptămâna viitoare. Mai exact, țările vizate sunt Republica Moldova, Georgia şi Ucraina.
Potrivit informațiilor publicate de deschide.md și consultate de Agerpres, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, va întreprinde în perioada 28 februarie-3 martie o vizită de lucru în Republica Moldova, Georgia şi Ucraina.
De menționat este faptul că prima vizită a oficialului european va fi la Chişinău pe 28 februarie, unde are programată o întrevedere cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
Potrivit unui comunicat de presă al preşedinţiei de la Chişinău, Maia Sandu şi Charles Michel vor discuta despre relaţiile dintre Republica Moldova şi UE, despre viitorul Parteneriatului Estic, precum şi despre criza cauzată de pandemie de COVID-19.
După Republica Moldova, Charles Michel se va deplasa în Georgia, unde se va întâlni cu preşedintele Salome Zourabichvili, cu premierul Irakli Gharibaşvili şi cu preşedintele parlamentului Archil Talakvadze. De asemenea, va vizita linia de frontieră şi va întâlni reprezentanţi ai opoziţiei.
În ceea ce privește vizita din Ucraina, aici preşedintele Consiliului European va avea întrevederi cu preşedintele Volodimir Zelenski şi cu reprezentanţi ai instituţiilor de luptă anticorupţie.
Avertismentul lui Charles Michel
De menționat este faptul că, în această săptămână, după încheierea summitului cu liderii celor 27 de țări UE, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a avertizat că „săptămânile următoare” vor fi „dificile în ceea ce priveşte vaccinarea”, relatează AFP.
„Situaţia actuală este dificilă”, a afirmat Charles Michel, într-un moment în care campaniile de vaccinare în UE se confruntă cu dificultăţi. ”Dar aş dori să transmit un mesaj de optimism (…) Avem mijloacele necesare pentru a ne asigura că UE joacă un rol cheie în (…) ieşirea din această criză în următoarele luni”, a adăugat el.
Declarațiile sale vin în contextul în care liderii UE au cerut joi să ”se menţină restricţii ferme”, accelerând în acelaşi timp campaniile de vaccinare pentru a face faţă ”provocărilor suplimentare” reprezentate de răspândirea unor tulpini mai contagioase ale coronavirusului.
”Situaţia epidemiologică rămâne gravă, iar noile tulpini reprezintă provocări suplimentare. Prin urmare, trebuie să menţinem restricţii ferme în timp ce ne intensificăm eforturile pentru a accelera furnizarea de vaccinuri’‘, au declarat şefii de stat şi de guvern din UE, potrivit unui comunicat difuzat la încheierea unui summit care a avut loc în format de videoconferinţă.