România ar trebui să se gândească la impozitarea muncii, dar problemele cele mai mari le avem la CAS, cu o cotă foarte mare aplicată la salarii în timp ce pentru alte venituri se face impozitare la nivelul salariului minim, a declarat preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru.
„Trebuie să ne gândim la impozitarea muncii într-adevăr, dar cred că problemele cele mai mari le avem la CAS, dacă mă întrebaţi pe mine. Adică avem o cotă foarte mare de CAS (contribuţia de asigurări sociale, n.r.) pentru salarii în timp ce pentru alte forme de venit e pur şi simplu nimic, impozitare la nivelul salariului minim”, a declarat Ionuţ Dumitru, întrebat despre declaraţiile economistului-şef al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, Hans Timmer, pe tema impozitării în România.
În ceea ce priveşte o eventuală regândire a cotei unice de impozitare, Ionuţ Dumitru a spus că nu doreşte să comenteze pentru că este o chestiune ideologică.
„Cred că înainte de a ne la gândi la cotă unică sau impozitare progresivă trebuie să ne gândim la sistemul acesta de asigurări sociale dacă este bine aşezat. În mod cert nu”, a menţionat Ionuţ Dumitru într-un interviu acordat Agerpres.
Hans Timmer, economist-şef al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, a declarat, vineri, că Guvernul ar trebui să regândească întregul sistem de protecţie socială din România, întrucât tinerii nu găsesc nicio formă de protecţie în mecanismul actual, iar autorităţile să ia în calcul inclusiv renunţarea la cota unică în favoarea unui impozit progresiv.
„Sfatul nostru ar fi să regândiţi tot sistemul de taxare a pieţei muncii, în coordonare cu alte state din regiune, nu doar să faceţi mici schimbări. Nu vă putem spune noi care este soluţia, dar trebuie să analizaţi totul, inclusiv cota unică şi dacă ar fi bine să implementaţi un sistem de taxare progresivă, adică cei care un venit mai mare să plătească mai mult”, a susţinut Timmer.