Criza nu se va termina nici în 2021. Suntem în război, iar economia este și ea o victimă, avertizează președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.
El spune că toate companiile private mari se vor restructura, vor da afară oameni și există pericolul unei destabilizări sociale de amploare. Statul va trebui să ia decizii foarte chibzuite, să aibă grijă să nu-și crească cheltuielile nepermanente și să aibă un program de consolidare fiscală.
”Este nevoie de o intervenție masivă a statului”
Natura acestui dușman al nostru este ceva încă misterios, operează insidios, se bizuie pe contagiozitate, spre deosebire de un război cald, cu avioane și tancuri, sau chiar spre deosebire de războiul hibrid, care se dă prin intermediul internetului.
În acest război, pentru a învinge, pentru a nu avea un nou val, trebuie să respectăm niște reguli, a spus la Digi24 președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.
În acest război, în care este nevoie de o intervenție masivă a statului, România a intrat cu un buget care se baza oricum pe surse de venit firave și care avea deja deficite foarte mari.
”Bugetul public este în continuare puternic afectat. Avem distorsiuni nu numai legate de o structură a economiei, avem diferențe mari de competitivitate din diferențe de salarii dintre oameni, dar avem și un regim fiscal profund inechitabil prin faptul că el nu promovează transparența, șansele egale. Sunt contributori care sunt onești, dar sunt și contributori care sunt de cealaltă parte” – a arătat Daniel Dăianu.
”Fără creștere de taxe și impozite”
Tocmai de aceea, Consiliul Fiscal pledează pentru creșteri de venituri la buget, însă asta nu înseamnă neapărat taxe și impozite. Creșterile de taxe și impozite cu atât mai mult sunt neavenite în condiții de declin al economiei și de fragilitate, care vor continua și în 2021, consideră Daniel Dăianu.
”Noi ce vrem este să nu creștem cheltuieli permanente, să nu ne întindem mai mult decât ne este plapuma”, spune Daniel Dăianu. ”Nu poți să-ți asumi în mod responsabil o creștere cu 40 la sută a punctului de pensie”, a subliniat el.
”Eu sper că nu se va inversa această decizie, care a fost luată cu dificultate, de a crește pensiile cu 14 %”, a adăugat Daniel Dăianu, referindu-se la intenția parlamentarilor de a modifica ordonanța de rectificare bugetară și de a reintroduce creșterea pensiilor cu 40 la sută.
”E nevoie de creșterea veniturilor fiscale”
”Pandemia nu ne vizitează ca unic eveniment extrem. Vor urma poate și altele de aceeași factură. Omenirea este descoperită și nu a învățat suficient. (Poate asiaticii sunt mai experimentați și nu au avut memorie scurtă).
Dacă vom fi vizitați și de alte evenimente extreme, ce vom face? Vom rămâne cu aceleași venituri fiscale, care sunt extrem de mici? De aceea ar fi nevoie de creșterea veniturilor fiscale. Cum s-ar putea face asta? De pildă, prin informatizare. La noi nu s-a dorit informatizarea ANAF-ului.
De ce s-a putut face în Polonia, în Bulgaria? Ei și-au crescut astfel veniturile la buget cu 2-3 procente. Cu ce atentează la libertate declararea averilor, această transparență care ar trebui să guverneze toate domeniile?
”Este nevoie de politici industriale din partea statelor”
Nu există o discuție onestă la noi, pentru că sunt mulți care se simt cu musca pe căciulă, vor să rămână lucrurile așa cum stau” – susține Daniel Dăianu. ”Nu suntem insulă în Pacific. Suntem în Uniunea Europeană. Alții au putut să-și crească veniturile prin colectare mai bună”, a adăugat președintele Consiliului Fiscal.
Pe de altă parte, este nevoie și de politici industriale din partea statelor, care să încurajeze anumite ramuri. Așa s-a întâmplat în Statele Unite și a dus inclusiv la descoperirea internetului. Dar pentru așa ceva, trebuie să ai un buget mult mai robust și să ai posiblități, a explicat președintele Consiliului Fiscal.
Trebuie să avem un program de consolidare fiscală care să se întindă pe mai mulți ani și important este ca deficitul să fie preponderent dat de cheltuieli nepermanente.
Guvernul își poate asuma unele cheltuieli suplimentare, dar important este ca ele să fie nepermanente, de pildă pentru educație, sănătate și problemele acute care se ridică acum în aceste domenii.
”Trebuie să fii mai responsabil în disputele politice”
Toate țările intră în proceduri de infringement (România este în procedură de deficit bugetar excesiv – n.r.) și nu tot ce vine de la Comisia Europeană este bun, dovadă că acum se acceptă că este nevoie de bănci de dezvoltare în statele nou intrate.
Dar una este să te gândești la politici industriale, la o bancă de dezvoltare, la faptul că ai nevoie, totuși, să ții în mâinile tale politica publică și altceva este să nu comiți erori care pot să conducă la efecte nimicitoare pentru economie, a subliniat Daniel Dăianu.
”Lupta politică este rea pentru noi, nu se poate compara cu lupta electorală din Statele Unite. Trebuie să fii mai responsabil în disputele politice, să traversăm perioada de dispute politice, astfel încât să nu supunem la mare caznă reacțiile față de economia României, posibilitățile ca BNR să țină situația sub control.
BNR nu poate fi un factotum, nu ne permitem deficite de două cifre. Noi am pornit cu un deficit bugetar foarte mare și se riscă enorm. Mulți politicieni poate nici un înțeleg economia și cred că totul se poate repara. Sunt anumite lucruri care nu se pot repara sau dacă se poate, se face cu costuri mari. Dacă ajungem la o inflație galopantă, pierzi și controlul asupra leului” – a punctat președintele Consiliului Fiscal.
”Problematica socială va deveni acută”
Daniel Dăianu crede că vor avea loc restructurări mari în businessul privat. „Toate companiile se vor restructura, vor elibera forță de muncă, ajutate și de tehnologiile noi. Noi subestimăm impactul tehnologiilor noi și a inteligenței artificiale.
Problematica socială va deveni acută în viitor, de aceea se vorbește de salarii garantate. Poți să ai chiar o destabilizare socială de amploare. Această pandemie și criza economică și implicațiile – care nu sunt temporare – conduc la o constelație de relații economice, sociale, politice care va fi foarte greu de gestionat în viitorul ce vine. Avem și schimbarea de climă” – a schițat Daniel Dăianu câteva dintre provocările viitorului.
”Una peste alta, să nu lăsăm politica să aducă mare durere acestei țări nu peste mult timp, să limităm stricăciunile, războiul cu acest nenorocit de coronavirus nu s-a terminat, impactul asupra economiei este sever, va fi sever și în 2021, chiar dacă vom avea o creștere a economiei, iar o corecție macroeconomică pentru România este inevitabilă și trebuie să o construim cu grijă și cu înțelepciune, nu trebuie să facem o corecție brutală, pentru că vom plonja noi economia, iarăși, într-o recesiune profundă”, a conchis președintele Consiliului Fiscal.