Una din principalele probleme cu care se confruntă în prezent sistemul judiciar este legată de personalul insuficient și de avalanșa de dosare din ultima perioadă. ”Criza a determinat o creștere semnificativă a numărului de cauze. A crescut numărul litigiilor de muncă din cauza tăierilor salariale, a insolvențelor, a cauzelor legate de executarea unor contracte și a contestațiilor la executare pentru neplata ratelor la bănci”, a precizat președintele CSM.
Acesta este de părere că situația actuală se va prelungi încă un an și jumătate sau chiar doi ani. De aceea, Horațius Dumbravă consideră că ”starea justiției este foarte gravă, în acest moment”.
În ceea ce privește finanțarea instanțelor, președintele CSM consideră că, pentru a avea o Justiție independentă, fără influențe din sfera politicului, bugetele acestora ar trebui să treacă de la Ministerul Justiției la Consiliul Superior al Magistraturii. Pe lista atribuțiilor CSM se află și organizarea şi funcţionarea instanţelor şi a parchetelor.
Președintele CSM: ”Starea justiției este foarte gravă, în acest moment”
7 aprilie 2011, 15:47
Ultima modificare în 7 aprilie 2011, 18:47
”În opinia mea este necesară menținerea Mecanismului de Cooperare și Verificare în domeniul Justiției. Este un instrument util pentru noi”, a declarat astăzi, președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), judecătorul Horațius Dumbravă, în cadrul unei conferințe de presă cu tema ”Raportul despre starea Justiţiei pe anul 2010”.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Guvernul alocă 1,3 milioane lei pentru recuperarea unor obiecte de tezaur din vremea dacilor
- Borbely: Avem două luni să spunem CE ce măsuri luăm pentru reducerea poluării aerului
- Guvernul îşi va asuma răspunderea pe Legea dialogului social şi pe cea de uniformizare a salariilor profesorilor
- 10 zile în Anglia, cât o săptămână la Mamaia
- 25 de milioane de euro de la bugetul UE pentru inundațiile din România
- Colectarea selectivă, în creștere cu 60%
- Adevărul crud: Românii nu se pricep la bani
- Ministrul Justiției cere Parlamentului European ridicarea imunității lui Adrian Severin
- Proiectul Belene poate fi îngheţat
- Arestări în cazul mitei de la Daimler