Presa internațională notează că președintele din Haiti, Jovenel Moïse, a fost asasinat într-un atac care a avut loc la reședința sa. Mai mulți bărbați i-au luat casa cu asalt.
Breaking News! Președintele din Haiti a fost asasinat
BBC informează că prim ministrul Claude Joseph a anunțat asasinarea președintelui din Haiti, Jovenel Moïse. Premierul Joseph a mai spus că „au fost luate toate măsurile pentru a asigura continuitatea statului”.
Prim ministrul spune, într-un comunicat de presă, că poliţia şi armata urmează să asigure menţinerea ordinii. În același timp, Claude Joseph îndeamnă populaţia la calm și spune că atacul a fost ”odios, inuman şi barbar”. El mai spune că atacatorii vorbeau limba spaniolă.
Potrivit sursei anterior citate, mai mulți bărbați înarmați au luat cu asalt reședința prezidențială din Port-au-Prince, la ora locală 01:00, respectiv 07:00 ora României. Soția acestuia a fost rănită în atac și este, în prezent, spitalizată.
Președintele Jovenel Moïse era la putere din anul 2017, după ce predecesorul său, Michel Martelly, s-a retras. Amintim că în timpul mandatului său, Moïse s-a confruntat cu acuzații de corupție și a fost contestat în numeroase proteste de stradă, care au fost marcate uneori de violențe, menționează presa internațională.