Președintele Ford Europa: Uzina din Craiova este „un punct critic” al operațiunilor companiei

Jim Farley, președintele diviziei europene a grupului Form Motor Co a declarat într-un interviu că uzina cu performanțe slabe din Craiova este un punct critic al operațiunilor companiei și că sunt „căutate în continuare oportunități pentru România”.

Revenirea la profit a Ford of Europe – care, după pierderea de 3,1 miliarde de dolari în perioada 2012 – 2014 a reușit anul trecut să obțină un profit înainte de taxe de 259 milioane de dolari – pare doar pasul care a îndârjit oficialii companiei în lupta lor pentru atingerea unui bilanț financiar cât mai bun. Conform lui Jim Farley, în acest an se va încerca optimizarea profitului inclusiv prin disponibilizări, în special din zona de management. Astfe ar putea fi obținute economii de circa 200 de milioane de dolari anual. Deși nu a menționat o cifră, președintele Ford Europa a declarat pentru Automotive News că plecările voluntare din companie ar putea fi de ordinul „sutelor”. În noul plan Ford este inclusă și o reduce a costurilor de producție cu circa 7%,parțial, prin automatizare și optimizarea logisticii.

Întrebat despre soarta uzinei Ford din România, una care și în opinia jurnaliștilor de la Automotive News are rezultate slabe din cauza vânzărilor mici ale singurului model produs la Craiova, monovolumul B-Max, Farley a admis că este o „parte critică” a operațiunilor companiei. „Vom continua să căutăm oportunități pentru uzina din România”, a declarat oficialul Ford, fapt ce demonstrează că soluția nu a fost încă găsită și că mai avem de așteptat până ce va fi luată decizia finală dacă și când ar putea intra în producție modelul EcoSport sau, eventual, varianta în trei volume a lui Figo, ambele asamblate pe aceeași platformă B a companiei. Din nefericire, uzina din România păcătuiește grav și la capitolul logistică – unul pe care Ford își dorește să îl optimizeze – din cauza lipsei infrastructurii rutiere și feroviare performante.