Preşedintele francez Emmanuel Macron, aflat în vizită oficială în Qatar, a declarat joi că 'dezaprobă' anunţul preşedintelui american Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, o decizie care 'contravine rezoluţiilor Consiliului de Securitate' al ONU, potrivit Agerpres.
Deja miercuri, în Alger, Macron a calificat această decizie drept 'regretabilă'.
'Aceasta este o decizie unilaterală, după cum am spus ieri nu împărtăşesc această decizie şi o dezaprob, pentru că ea contravine dreptului internaţional şi rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU', a spus el.
Preşedintele a făcut aceste declaraţii în timpul unei conferinţe de presă susţinută la Doha alături de emirul Qatarului, şeicul Tamim ben Hamad al-Thani.
'Franţa îşi va reitera poziţia în faţa Consiliului de Securitate' ce se reuneşte de urgenţă vineri, a adăugat el, amintind că Parisul pledează pentru 'soluţia a două state, cu frontiere recunoscute pe plan internaţional şi având fiecare Ierusalimul drept capitală', soluţie la care trebuie să se ajungă după 'o negociere între israelieni şi palestinieni'.
'Statutul Ierusalimului este o problemă de securitate internaţională', a declarat Macron, iar oraşul 'trebuie să aibă un statut sub egida Naţiunilor Unite'.
Decizia anunţată miercuri de Donald Trump, de a recunoaşte 'oficial Ierusalimul drept capitală a Israelului' şi de a transfera ambasada SUA din Tel Aviv în acest oraş, a suscitat un val de condamnări pe plan internaţional, cu excepţia Israelului.
Pe de altă parte, Macron a declarat tot în Qatar că 'până la jumătatea lunii decembrie, premierul irakian va anunţa eliberarea totală a Irakului' de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI).
El s-a întâlnit anterior cu un contingent francez de circa 30 de militari, despre a căror misiune a spus că 'va permite în lunile următoare încheierea victorioasă a războiului împotriva SI în zona irakiano-siriană'. 'Va trebui apoi să fie construită pacea în Siria pentru a evitarea împărţirea ei sau dominaţia unor puteri regionale', a indicat preşedintele francez.