Preşedintele Klaus Iohannis a participat vineri la Summitul Euro în format extins de la Bruxelles, context în care a reiterat angajamentul României de a adera la zona euro cât mai curând posibil.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, discuţiile din cadrul reuniunii s-au concentrat pe modalităţile de consolidare a Uniunii Economice şi Monetare.
"Preşedintele României a apreciat faptul că toate statele membre participă la Summit, inclusiv cele care nu fac parte din zona euro, evidenţiind necesitatea avansării în procesul de consolidare a Uniunii Economice şi Monetare printr-o abordare incluzivă şi consensuală a statelor membre. În context, preşedintele Klaus Iohannis a reiterat angajamentul ferm al României de a adera la zona euro cât mai curând posibil, arătând că, pentru ţara noastră, adoptarea monedei unice este un obiectiv de importanţă esenţială, atât pentru economia naţională şi prosperitatea pe termen lung a cetăţenilor români, cât şi pentru poziţionarea noastră în interiorul Uniunii", se arată în comunicat, transmite Agerpres.
Şeful statului a participat joi şi vineri la Consiliul European de la Bruxelles. Pe agenda Consiliului European au figurat teme privind domeniul securităţii şi apărării, dimensiunea socială a Uniunii Europene (UE), educaţia şi cultura, respectiv politica UE în domeniul migraţiei. De asemenea, au avut loc discuţii privind stadiul procesului de retragere a Marii Britanii din UE.
În marja Consiliului European, preşedintele Iohannis a participat la Summitul Euro+, la care au luat parte şi statele membre non-euro.