Preşedintele Iohannis solicită reexaminarea modificărilor aduse Legii apelor

Preşedintele Klaus Iohannis solicită Parlamentului reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996, motivând că unele prevederi aduc atingere principiului ierarhiei actelor juridice şi contravin normelor de tehnică legislativă.

În cererea de reexaminare, semnată miercuri de şeful statului şi transmisă preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, Klaus Iohannis arată că legea are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii apelor nr. 117/1996 în scopul transpunerii în legislaţia internă a directivelor europene referitoare la lista substanţelor prioritare în domeniul apei.

”În opinia noastră, însă, unele dintre dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996, în forma transmisă spre promulgare, aduc atingere principiului ierarhiei actelor juridice, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constitutie, republicată, şi contravin normelor de tehnică legislativă instituite prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, arată preşedintele Iohannis.

Şeful statului menţionează că art. I pct. 2 din legea transmisă la promulgare, respectiv art. 212 lit. d) din Legea nr. 117/1996, prevede posibilitatea actualizării periodice, prin hotărâre de Guvern, a Listei substanţelor prioritare în domeniul apei, prevăzute în anexa nr. 5 din aceeaşi lege, precum şi a normelor de calitate prevăzute la lit. b) din acelaşi act normativ.

”Plecând de la faptul că anexa nr.5 face parte integrantă din Legea apelor nr. 117/1996, constatăm că, practic, prin modificarea propusă prin legea transmisă la promulgare se prevede posibilitatea amendării dispoziţiilor unei legi prin hotărâre de Guvern, adică printr-un act juridic ce are forţa juridică inferioară legii. Drept urmare, semnalăm Parlamentului că dispoziţiile prevăzute la art. I pct. 2, respectiv cele ale art. 212 lit. d) din Legea nr. 107/1996 contravin principiului ierarhiei actelor normative, prevăzut la art. 1 alin.(5) din Constituţie, republicată, precum şi principiilor de elaborare a actelor normative, prevăzute de Legea nr.24/2000, republicată, potrivit cărora modificarea unui act normativ poate fi dispusă numai prin acte normative ulterioare de acelaşi nivel sau de nivel superior”, spune Iohannis.

De asemenea, el semnalează faptul că, potrivit art.108 alin.(2) din Constituţie, republicată, hotărârile Guvernului se emit pentru organizarea executării legilor.

”Prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile constituţionale şi legale menţionate, constatăm ca, în ceea ce priveşte lista substanţelor prioritare în domeniul apei, atâta timp cât aceste substanţe sunt incluse în lege, actualizarea acestei liste (care, tehnic-legislativ înseamnă modificarea sau completarea acesteia) se poate face numai prin lege”, spune Iohannis. (Sursa: Agerpres)