Preşedintele iranian spune că scepticii în privinţa acordului nuclear cu Iranul s-au înşelat

Preşedintele iranian Hassan Rohani a declarat că cei care au fost sceptici cu privire la un acord nuclear între marile puteri şi Iran ”s-au înșelat”, informează AFP.

”După doar câteva ore de la intrarea în vigoare a acordului, peste 1.000 de linii de credit au fost deschise de diferite bănci (străine), ceea ce arată că scepticii s-au înşelat”, a spus el într-o conferinţă de presă susţinută duminică, prima după intrarea în vigoare, sâmbătă, a înţelegerii, făcând aluzie la ridicarea majorităţii sancţiunilor internaţionale, în special bancare. Iranul ”nu a avut şi nu va avea relaţii economice importante cu SUA', însă este pregătit să accepte 'orice investiţie din partea companiilor americane' dacă ele vor reuşi să regleze obstacolele care există în SUA chiar şi pentru venirea în Iran, a declarat el, în contextul în care cele două ţări nu au relaţii diplomatice din 1980.

Rohani a mai spus că acordul nuclear poate servi ca model pentru rezolvarea a diverse probleme regionale, relatează şi Reuters. Pe de altă parte, preşedintele iranian a criticat din nou Arabia Saudită pentru politica sa regională şi pentru opoziţia faţă de acordul nuclear. ”Arabia Saudită masacrează musulmani în Yemen şi distruge această ţară. Execuţia unui demnitar religios (…) este inacceptabilă”, a acuzat Rohani. (Sursa: Agerpres)

Iranul îi susţine pe rebelii Houthi combătuţi de puterea yemenită ajutată de o coaliţie arabă condusă de Arabia Saudită. Teheranul a condamnat de asemenea execuţia de către Ryad, la începutul lunii ianuarie, a şeicului Nimr al-Nimr. După un atac asupra ambasadei sale la Teheran, Ryadul a rupt relaţiile cu Iranul.