Preluarea de către Italia, la 1 iulie, a preşedinţiei prin rotaţie a Uniunii Europene, coincide cu escaladarea violenţelor între israelieni şi palestinieni, cu înrăutăţirea conflictului din Ucraina şi cu războaie civile în Irak şi Siria. 'Aceste şase luni nu pot fi doar despre afacerile UE şi despre problemele economice, oricât de importante ar fi acestea, ci trebuie să fie o perioadă a unor eforturi europene intense de a crea o perspectivă a stabilităţii şi a păcii în estul şi în sudul Europei', a spus Napolitano.
Napolitano, apreciat pentru modul în care a ajutat Italia să treacă prin criza economică şi politică, în ciuda faptului că, în această ţară, rolul preşedintelui este mai degrabă ceremonial, consideră că diplomaţia a fost esenţială. 'Pe parcursul lungilor ani de criză economică şi financiară, politica externă şi securitatea europeană comună au fost sacrificate în mod dramatic', a spus şeful statului italian. El a criticat totodată strategia europeană de 'îngrădire' a Rusiei, apreciind că aminteşte de perioada Războiului Rece, şi a spus că trupele NATO care se retrag din Afganistan vor lăsa în urmă o ţară în care perspectivele de pace sunt extrem de nesigure.
'Adevărul este că, din 11 septembrie 2001, comunitatea internaţională nu a reuşit să găsească soluţii politice sau diplomatice la nicio criză şi nu a dezamorsat nici măcar o singură ameninţare', a deplâns el.
SURSA: Agerpres