Adminstrația Prezidențială: Nu ne aflăm în situația demisiei sau revocării premierului

Preşedintele Klaus Iohannis solicită soluţionarea urgentă a crizei din interiorul coaliţiei de guvernare, a declarat joi purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

‘Vă informez că preşedintele României a primit scrisoarea semnată de preşedinţii PSD şi ALDE, prin care aceştia anunţă că au retras Guvernului sprijinul politic. Preşedintele României a luat act de faptul că în interiorul coaliţiei de guvernare a apărut o nemulţumire în ceea ce priveşte activitatea Executivului şi că se doreşte schimbarea întregului Cabinet’, a declarat Mădălina Dobrovolschi, la Palatul Cotroceni.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui a făcut precizări legate de procedură. Dobrovolschi a subliniat că, potrivit articolului 106 din Constituţie, funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

Ea a citat şi articolul 107 al legii fundamentale, conform căruia ‘dacă prim-ministrul se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile prim-ministrului, până la formarea noului Guvern’.

‘Deocamdată nu ne aflăm în niciuna din situaţiile menţionate în Constituţie. Când funcţia de prim-ministru va deveni vacantă, fie ca urmare a demisiei prim-ministrului sau prin adoptarea în Parlament a unei moţiuni de cenzură, preşedintele României va declanşa procedurile constituţionale în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru. În situaţia în care Guvernul va fi demis conform Constituţiei, preşedintele României va urma cu celeritate paşii procedurali prevăzuţi în legea fundamentală’, a punctat Mădălina Dobrovolschi.

‘Preşedintele solicită soluţionarea urgentă a crizei din interiorul coaliţiei de guvernare pentru a evita instabilitatea politică. Rezolvarea crizei interne a coaliţiei este strict răspunderea partidelor din care este alcătuită. Preşedintele României garantează respectarea Constituţiei în această procedură’, a conchis purtătorul de cuvânt al preşedintelui. AGERPRES/