Vineri, pe data de 2 decembrie, președintele Klaus Iohannis a avut o o întrevedere cu omologul său elen, Katerina Sakellaropoulou, cu ocazia vizitei de lucru în Grecia.
Principalele subiecte pe care le-au discutat au fost aderarea României la Spațiul Schengen și agresiunea Rusiei din Ucraina.
Relațiile dintre România și Grecia, din ce în ce mai bune
„Președintele României, Klaus Iohannis, a avut vineri, la Atena, o întrevedere cu omologul său elen, președintele Katerina Sakellaropoulou, cu ocazia vizitei de lucru în Republica Elenă. Întrevederea președinților României și Greciei a avut loc în continuarea dialogului politic româno-elen, care a înregistrat un ritm susținut pe parcursul anului 2022.
Cei doi șefi de stat au salutat relațiile bilaterale foarte bune, potențate de afinitățile culturale și de o îndelungată istorie comună, subliniind, de asemenea, strânsa cooperare în plan european, regional și internațional.
Președintele Klaus Iohannis și Președintele Katerina Sakellaropoulou au evidențiat că prezența comunității românești în Grecia și a celei elene în România joacă un rol pozitiv în dezvoltarea relațiilor bilaterale, împreună cu contactele interumane promovate prin intermediul turismului, proiectelor educaționale și al schimburilor culturale, aflate în continuă creștere”, a transmis Administrația Prezidențială.
Grecia susține aderarea României la spațiul Schengen
Sursa citată a mai informat și că președintele Katerina Sakellaropoulou a reafirmat susținerea deplină a Greciei pentru aderarea României la Spațiul Schengen.
„Având în vedere situația de securitate determinată de agresiunea militară ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei, cei doi Președinți au avut un schimb de opinii referitor la contextul geopolitic și efectele războiului în plan umanitar, al securității energetice și alimentare.
Cei doi șefi de stat au subliniat importanța menținerii unității și solidarității la nivel transatlantic și au reafirmat sprijinul pe care cele două state continuă să-l acorde Ucrainei și refugiaților ucraineni, precum și pentru Republica Moldova, afectată și de o criză energetică gravă.
Totodată, președintele României a prezentat acțiunile pe care țara noastră le-a întreprins și continuă să le întreprindă atât în relația cu Ucraina, cât și cu Republica Moldova.
De asemenea, cei doi președinți au mai avut un schimb de vedere cu privire la necesitatea de a continua coordonarea pentru a combate dezinformarea cu care se confruntă statele europene în contextul actual”, se menționează la finalul comunicatului.