Preşedintele Klaus Iohannis va efectua o vizită oficială în Italia pe 27 aprilie, au declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, surse oficiale.
Şeful statului ar urma să se întâlnească cu omologul său italian, cu premierul Italiei şi cu comunitatea de români din această ţară.
De la preluarea mandatului, preşedintele Iohannis a mai avut vizite oficiale în Franţa, Germania, Polonia, Republica Moldova şi Ucraina.
Este posibil ca următoarea vizită externă efectuată de preşedintele Iohannis să fie în Spania.