Aceeaşi sancţiune a fost aplicată şi împotriva vicepreşedintelui executiv Shusaku Nagae, care în luna iunie va prelua funcţia de preşedinte al consiliului director al Panasonic. Astfel, după cum subliniază AFP, remuneraţia celor doi va fi redusă la jumătate pentru a demonstra participarea lor la eforturile de redresare a gigantului electronic.
De fapt, în 2009, tuturor membrilor consiliului de administraţie al corporaţiei le-a fost redusă remuneraţia cu 10%-20% pe fondul scăderii profitului Panasonic. Experţii estimau că astfel se vor putea economisi sute de milioane de dolari.
Potrivit AFP, Tsuga şi un alt şef al Panasonic au returnat de bună voie 40% din salariul lor pe luna noiembrie.
Alte cifre nu au fost comunicate, dar datele publicate de companie referitoare la acţionarii săi pentru anul bugetar aprilie 2011-martie 2012 relevă că CEO şi preşedintele Consiliului de administraţie din acea perioadă primeau 113 milioane şi, respectiv, 133 milioane de yeni (870.000 de euro şi, respectiv, aproximativ un milion de euro, la cursul de schimb actual).
Panasonic traversează în prezent o situaţie dificilă, în primul rând din cauza pierderii în competiţia cu producătorii străini de televizoare, în special în sud-coreeni. Pierderea estimata a societăţii pe anul fiscal 2012, care se va încheia în Japonia la 31 martie, este de aproximativ 772 miliarde de yeni (6 miliarde de euro).
Panasonic încheie cu pierderi al patrulea an fiscal consecutiv. Din cauza dificultăţilor financiare, compania a renunţat la două clădiri de birouri din Tokyo şi a anunţat vânzarea sediului său central din New York (SUA).
Conducătorii japonezi aplică în mod regulat acest tip de pedeapsă simbolică pentru a-şi dovedi devotamentul lor şi a oferi un exemplu pentru angajaţi. Reducerile salariale în rândul patronilor s-au înmulţit în mijlocul crizei financiare internaţionale din 2008-2009.
Sursa: Agerpres
Președintele Panasonic, sancționat cu 60% din salariu pentru performanțe slabe
17 aprilie 2013, 11:30
Ultima modificare în 17 aprilie 2013, 14:30
Consiliul de administraţie al gigantului electronic Panasonic Corp. a decis miercuri să reducă salariul preşedintelui corporaţiei Kazuhiro Tsuga cu 60%, ca sancţiune pentru performanţele slabe la locul de muncă, urmând ca decizia să intre în vigoare începând din luna iunie, transmite Kyodo.
Etichete:
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Samsung Galaxy S4 şi HTC One, disponibile pentru precomadă la Germanos. Vezi la ce preţuri!
- ATENŢIE: Aplicaţiile Angry Birds Space, SoundHound și Cut the Rope colectează informații personale
- Vodafone renunţă la 500 de angajaţi din Germania
- În curând, Facebook Home disponibil și pe iPhone
- Cele mai ieftine televizoare LED de peste un metru din România
- Samsung GALAXY S4 se lansează în România pe 17 aprilie
- UPC a lansat noi pachete de servicii
- Evolio a lansat o nouă tabletă de 7 inch. Are 9,3 mm grosime
- ESET Smart Security, cel mai bun produs de securitate în viziunea Stiftung Warentest
- Cosmote a introdus serviciul HD Voice