Roberta Metsola este îngrijorată de creșterea AUR în preferințele alegătorilor din România
Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a spus joi, 30 martie 2023, că observă cum crește numărul alegătorilor care nu se mai simt reprezentanți, reamintindu-le partidelor politice clasice că nu trebuie să se adreseze doar alegătorilor lor.
„Mă îngrijorează acest lucru (n.r. creșterea popularității AUR în rândul alegătorilor din România). Observăm un număr în creștere al alegătorilor care nu se mai simt reprezentați.
Partidele tradiționale, clasice s-au obișnuit cu alegătorii lor de bază, li se adresează doar lor când vorbim de mesaje despre război, impactul economic, criză, inflație etc. Ce trebuie noi să facem este să conștientizăm că cel mai rău lucru este să îi ignorăm pe alegătorii care nu se simt reprezentați și să nu le combatem narațiunile.
În politica de azi e ușor să te strecori cu titluri populiste, dar dacă ești în politică să faci ce trebuie, atunci e important să treci dincolo de titluri și să explici: cum poți îmbunătăți viețile oamenilor, cum poți comunica acel mesaj, cum politica poate aduce bine.
În acest Parlament, majoritățile se iau pentru a construi un centru pro-european care să răspundă provocărilor ca migrația, schimbările climatice, digitalizarea. Trebuie să fim în stare să răspundem criticilor, să ne acceptăm eșecurile și să ne mândrim cu succesele noastre”, a declarat, joi, Roberta Metsola în cadrul unui interviu acordat pentru Digi24.
AUR a crescut cu două procente, față de ianuarie 2023
Declarația sa a fost făcută la trei zile distanță după ce CURS (Centrul de Sociologie Urbană și Regională) a publicat datele celui mai recent sondaj de tip omnibus, realizat în perioada 10-20 martie 2023.
Potrivit acelui sondaj de opinie, coaliția la guvernare, deși în scădere de viteză, dacă ar avea duminică alegeri parlamentare ar obține o majoritatea parlamentară confortabilă. Cu redistribuiri PSD, PNL și UDMR ar putea depăși majoritatea de două treimi din numărul mandatelor parlamentare, necesară pentru modificarea Constituției României și reorganizarea administrativ-teritorială a României.
PSD și PNL înregistrează scăderi față de cercetarea anterioară de acum două luni. Nici social-democrații și nici liberalii nu ar reuși să formeze separat o altă majoritate parlamentară fezabilă. Surpriza o reprezintă Partidul SOS România, condus de Diana Șoșoacă, care se apropie de pragul electoral de 5%, un salt de 3 procente față de cercetarea din ianuarie 2023.
AUR înregistrează o creștere de doar două procente față de cercetarea din ianuarie 2023. În timp ce USR saltă doar cu un punct, dar remarcabilă este revenirea PMP la pragul electoral.
PSD – 33% (36% în ianuarie 2023, 34% în noiembrie 2022, 35% în septembrie, 37% în iulie, 35% în mai)
PNL – 21% (22% în ianuarie 2023, 24% în noiembrie 2022, 22% în septembrie, 24% în iulie, 23% în mai)
AUR – 16% (14% în ianuarie 2023, 12% în noiembrie 2022, 15% în septembrie, 12% în iulie, 10% în mai)
USR – 9% (8% în ianuarie 2023, 9% în noiembrie 2022, 8% în septembrie, 7% în iulie, 9% în mai)
UDMR – 5% (5% în ianuarie 2023, 5% în noiembrie 2022, 5% în septembrie, 5% în iulie, 5% în mai)
PMP – 5% (4% în ianuarie 2023, 4% în noiembrie 2022, 4% în septembrie, 4% în iulie, 6% în mai)
PU-SL – 4% (4% în ianuarie 2023, 4% în noiembrie 2022, 4% în septembrie, 4% în iulie, 4% în mai)
Alt partid – 3% (Forța Dreptei, ALDE, REPER, SOS România, Pro România, PER, ApP) – față de 7% în ianuarie 2023