„Se pot face investiţii şi pe timp de criză”, a declarat cu zâmbetul pe buze Mike Holmes, preşedintele PepsiAmericas România, atunci când a anunţat astăzi deschiderea primei faze a fabricii din Dragomireşti Vale, unitate care se anunţă a fi, la finalizarea integrală, cea mai mare deţinută de companie în Europa.
Unitatea de producţie se alătură celorlalte două fabrici pe care Pepsi le deţine în ţara noastră, la Bucureşti şi în Covasna, ambele preluate de la QAB (fostul îmbuteliator local al produselor PepsiCo).
Holmes îşi aminteşte râzând şi de primul pas al acestui proiect, început vara trecută. „Acum 12 luni unul dintre angajaţii noştrii cheie a venit în biroul meu cu o machetă şi cu o propunere: fabrica din Dragomireşti. Am analizat planul acestuia şi am decis ca este viabil”, spune Holmes. „Domnul de care vorbesc este Constantin Melnic, manager de proiect până în acest moment, şi acum director al fabricii din Dragomireşti Vale”, completează preşedintele companiei.
Potrivit acestuia, noua unitate de producţie va aborbi în total o investiţie de 150 milioane de dolari. Prima parte, de 85 milioane de dolari, a fost deja direcţionaţă în prima fază. A doua parte, de 65 milioane de dolari, se va concretiza prin inaugurarea, la începutul lui 2011, a celei de-a doua părţi a unităţii de producţie de la Dragomireşti.
Pepsi a reuşit să-şi menţină planurile în ciuda crizei
Planul de investiţii aprobat anul trecut, atunci când a fost bătut în cuie întregul proiect, a avut însă de trecut un mare „hop”, după cum spune chiar Holmes. „În luna septembrie anul trecut lucrurile deja mergeau din ce în ce mai prost pe toate pieţele. Auzeam doar de companii care puneau în aşteptare proiectele. Noi nu am făcut asta iar meritul este tot al lui Melnic”, completează Holmes.
Mai mult chiar, criza nu a fost un impediment pentru Pepsi nici în ceea ce priveşte finalizarea investiţiei de 10 milioane de dolari pentru modernizarea şi mărirea capacităţii liniei de producţie pentru apa minerală Roua Munţilor din fabrica de la Covasna.
Nici acum Holmes nu se panichează când vinde vorba de business-ul Pepsi în România, ci este chiar şi mai încrezător. „E drept că piaţa nu mai este ce era. Nu mai întâlnim anul acesta creşterile de altă dată de 20 – 30%”, spune acesta adăgând că nu este însă un climat atât de rău. „Dacă în ianuarie era totul în ceaţă pentru noi, acum lucrurile s-au limpezit”, afirma preşedintele Pepsi. Deschiderea fabricii din Dragomireşti pune compania la adăpost. „Avem încredere că vom depăşi toate obstacolele puse de criză”, consluzionează Holmes care adaugă că aşteaptă finele anului pentru a trage linie şi a vedea mersul afacerilor în 2009.
Fabrica din Bucureşti ar putea fi închisă în 2011
Potrivit acestuia, noua unitate va suplimenta întreaga producţie a Pepsi din România cu 30 -35%. Fabrica din Dragomireşti funcţionează acum doar cu o singură linie de producţie şi scoate pe uşile ei 15 milioane de baxuri anual. Lucrul acesta se va schimba şi va ajunge la 65 milioane de baxuri anual în 2011.
În ceea ce priveşte facilitatea de producţiei din zona Viilor din Capitală Holmes neagă zvonurile privind închiderea ei. Această posibilitate este exclusă pentru moment dar ar putea fi luată în calcul în 2011.
Pepsi atrage forţa de muncă din Dragomireşti
În acest moment fabrica din Dragomireşti Vale are 70 de angajaţi, suficienţi pentru o singură linie de producţie. Numărul va creşte însă treptat şi va ajunge, la inaugurarea celei de-a doua faze şi a restului de cinci linii de producţie, la 300.
„Am recrutat până în acest moment din zona Dragomireşti şi majoritatea viitorilor angajaţi vor proveni tot de aici”, spune Holmes. Acesta adaugă că decizia construirii fabricii din Ilfov a avut la bază şi motivaţia resurselor umane locale.
Coca-Cola închide, Pepsi deschide
Pasul făcut de PepsiAmericas este unul cum nu se putea mai strategic. Şi vine fix în momentul potrivit, la câteva zile după ce Coca-Cola HBC a anunţat că va reloca fabrica din Iaşi în Republica Moldova.
Totodată, Coca-Cola va închide fabrica de îmbuteliere a apei minerale de la Floreni, judeţul Suceava, a cărei producţie va fi transferată la cealaltă unitate din judeţ situată la Poiana Negri, care a beneficiat de un program de investiţii pentru creşterea capacităţii. Chiar şi aşa, Coca-Cola are două fabrici mai puţin. Dacă la începutul anului avea 5 fabrici în ţară (Ploieşti, Timişoara, Iaşi, Floreni, Poiana Negri), acum are doar trei.
Acest lucru atrage şi problemele angajaţilor. „La sfârşitul perioadei anunţate de 60 de zile toti angajaţii implicaţi în consolidare vor primi pachete compensatorii care exced cerinţele legale, cu o valoare între 7 şi 10 salarii. Noul mod de operare va fi funcţional începând cu noiembrie 2009. Toate livrările şi serviciile vor continua normal pe parcursul procesului de consolidare”, au anunţat oficialii Coca-Cola. Astfel, în timp ce PepsiAmericas face angajări, Coca-Cola taie din posturi.