Urmează alegeri anticipate în Serbia după ce președintele Aleksandar Vucic a dizolvat parlamentul. Acestea vor avea loc în data de 17 decembrie.
Alegeri anticipate în Serbia după dizolvarea parlamentului
Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a semnat miercuri decretul de dizolvare a parlamentului şi de convocare de alegeri anticipate în Serbia la data de 17 decembrie, care ar urma să-i consolideze autoritatea în timp ce caută o cale de normalizare a relaţiilor cu Kosovo, principala precondiţie pentru aderarea ţării la Uniunea Europeană, transmite Reuters.
Scrutinul legislativ se va desfăşura simultan cu alegerile locale în 65 de localităţi, inclusiv în capitala Belgrad.
Alegerile şi lipsa unui parlament în acest interval, spun experţi, îi vor permite lui Vucic să câştige timp şi să amâne decizii cu privire la relaţiile cu Kosovo.
”Trăim în vremuri în care este necesar pentru noi toţi să fim uniţi în lupta pentru interesele vitale ale Serbiei, în care vom fi sub numeroase presiuni, atât din cauza poziţiei noastre faţă de Kosovo, cât şi din cauza altor probleme regionale şi globale”, a spus Vucic după semnarea decretului.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, la Belgrad, că atât Serbia, cât şi Kosovo trebuie să-şi intensifice eforturile de normalizare a relaţiilor după cea mai recentă izbucnire de violenţă, dacă vor să se alăture blocului comunitar.
Serbia trebuie, de asemenea, să se alăture sancţiunilor occidentale contra Rusiei, să elimine corupţia şi crima organizată, să reformeze economia, să îmbunătăţească sistemul de justiţie, climatul de afaceri şi situaţia drepturilor omului.
Se preconizează o alianță pentru o majoritate în parlament
Potrivit unor comentatori, decizia lui Vucic este menită de asemenea să-i solidifice poziţia şi să reformeze Partidul Progresist Sârb (SNS), aflat la guvernare, a cărui popularitate a fost afectată după luni de proteste ale opoziţiei în urma a două atacuri armate în masă în luna mai.
Conform institutului de sondare Stata din Belgrad, alianţa condusă de SNS era creditată luna trecută cu circa 44% din voturi şi va trebuie să caute aliaţi pentru a forma o majoritate în parlamentul cu 250 de locuri.
Blocul centrist de opoziţie Împotriva Violenţei, compus din partide de stânga, ecologiste şi centriste, ar obţine 38%, iar partidele ultranaţionaliste şi pro-ruse ar avea împreună în jur de 11% din voturi.
Vucic, care a obţinut anul trecut un al doilea mandat de 5 ani, a demisionat în mai de la conducerea SNS, dar păstrează încă o influenţă considerabilă asupra politicilor partidului.
După semnarea decretului, preşedintele a spus că este important pentru Serbia să ”menţină pacea, stabilitatea şi coeziunea internă şi să arate democraţie”.
”Această campanie este o ocazie de a prezenta diferite idei, programe, politici, dar care nu trebuie niciodată să ameninţe interesele vitale ale Serbiei”, a adăugat Vucic.