Lider Sindicatul Europol, Cosmin Andreica (foto), a făcut o serie de comentarii dure la adresa lui Daniel Horodniceanu și a atitudinii pe care acesta a afișat-o faţă de poliţiştii care l-au oprit în trafic.
“Vorbim despre o atitudine greu de înţeles, mai ales pentru un fost procuror procuror şef al DIICOT cu peste 25 de ani vechime, aşa cum chiar dumnealui se prezintă.
În primul rând, nu vorbim despre insultarea Poliţiei Române, ci despre insultarea cetăţenilor acestei ţări pentru că dacă îl auzim pe domnul Horodniceanu în acea înregistrare video, vedem că dumnealui are pretenţia ca poliţiştii să aibă un discurs aparte pentru judecători în comparaţie cu ceilalţi cetăţeni pe care îi opresc”, a spus liderul Sindicatului Europol.
Atitudine greu de înțeles pentru șeful Sindicatului Europol
În opinia sa, în imagini se poate observa cum procurorul simte nevoia să-şi alimenteze stima de sine, punând la punct doi agenţi de poliţie, noaptea, la 1.30, pe un drum comunal din judeţul Iaşi.
„Îmi vine greu să înţeleg”, a menţionat Cosmin Andreica.
Potrivit șefului Sindicatului Europol, reacţia fostului şef al DIICOT este mai penibilă decât a fost acţiunea în sine. Mai mut decât atât, Andreica este de părere că procurorul nu regretă cele întâmplate.
“Şi reacţia de după este uşor mai penibilă decât în sine acţiunea pe care dumnealui o comentează sau pe care o regretă, dar în realitate nici nu regretă, atâta vreme cât el apreciază că a fost victima unei scenete puse la punct ca şi cum cineva a premeditat această întâlnire şi l-a provocat pe domnul Horodniceanu, de parcă doi agenţi de poliţie ar fi putut să realizeze acest lucru, iar domnul Horodniceanu să pice în această capcană a înscenării”, a spus Andreica.
Horodniceanu se dezice de lumea în care trăiește
El a ținut să sublinieze că este vorba de „o banală abatere” la regimul rutier, sancţionată cu amendă din prima clasă de amenzi între 290 de lei, valoarea minimă, adică 145 de lei, dacă într-adevăr poliţiştii ar fi aplicat amendă.
„Ei de la început l-au oprit şi i-au atras atenţia că nu a semnalizat schimbarea direcţiei de mers în momentul în care a intrat în depăşirea autospecialei de poliţie şi aici dialogul putea să se termine într-un minut sau două minute fără niciun fel de alte asemenea excese de aroganţă şi de putere pe care le-a realizat domnul Horodniceanu”, a mai afirmat preşedintele Sindicatului Europol.
În opinia sa, vicepreședintele CSM, dar şi alte persoane care se comportă în acest mod se dezic de lumea în care trăiesc. În plus, el se întreabă retoric dacă aceasta a fost atitudinea faţă de doi agenţi de poliţie şi a simţit să spună atât de multe lucruri, câte poate face el şi faptul că poate să facă orice.
„Vă daţi seama cam ce se întâmplă în spatele activităţii domnului Horodniceanu sau a altor persoane care cumva se dezic de lumea în care trăiesc, de societatea în care trăiesc şi în mintea lor sunt ei şi restul lumii”, a mai declarat Cosmin Andreica.
Ce riscă procurorului după interacțiunea cu polițistii
Potrivit acestuia, din perspectiva interacţiunii cu poliţiştii nu se poate vorbi despre sancţionarea comportamentului procurorului, pentru că este doar vorba de aroganţă şi de carenţe în buna creştere.
„Vorbim de demnitate şi de chestiuni ce ţin de etică şi deontologie profesională din partea domnului Horodniceanu. Şi aici e vorba, până la urmă, de a lua o atitudine cei din breasla dumnealui, adică din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, dacă vreţi, din partea colegilor dumnealui, pentru că este nefiresc ca pentru o banală contravenţie să simţi nevoia să scoţi legitimaţia de procuror şi să pui la punct doi poliţişti pentru că şi-au permis să-şi facă treaba”, a mai afirmat Cosmin Andreica.
Amintim că Horodniceanu, fost şef DIICOT, a fost filmat în timp ce ameninţă poliţiştii care l-au oprit în trafic pentru că ar fi depăşit fără să semnalizeze au apărut duminică în spaţiul public.