Președintele din Slovenia a spus miercuri, 11 mai, că UE trebuie să-şi schimbe abordarea faţă de Bosnia şi să îi acorde statutul de candidată la aderare. Acesta este de părere că accentul ar trebui să fie pus pe îndeplinirea criteriilor stabilite în 2019 de Comisia Europeană.
UE ar trebui să-și schimbe abordarea față de Bosnia. Un președinte este de părere că țara merită statutul de candidată la aderare
Președintele sloven Borut Pahor a declarat la un forum economic găzduit de Sarajevo că stabilitatea politică este o condiţie esenţială pentru dezvoltarea economică iar Balcanii Occidentali încă sunt o regiune instabilă politic.
„Există o teamă constantă de instabilitate cauzată de blocarea de către Bulgaria a negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord, ceea ce are un efect secundar asupra Albaniei, de lipsa de progrese în discuţiile dintre Serbia şi Kosovo şi de problemele interne în Bosnia”, a afirmat Borut Pahor.
Cel mai important lucru este depăşirea impasului în care Bosnia se află de peste doi ani
De asemenea, președintele din Slovenia a subliniat că cel mai important lucru este depăşirea impasului în care Bosnia se află de peste doi ani, în condiţiile în care ţării i se cere să îndeplinească 14 priorităţi pentru a i se acorda statutul de candidată la UE, conform hina.hr
În opinia lui Pahor, acordarea statutului de candidată ar transmite autorităţilor de la Sarajevo semnalul politic important că există perspective clare de aderare la UE, după care eforturile ar trebui să se concentreze pe îndeplinirea criteriilor necesare.
Totodată, Borut Pahor a explicat și că, prin ritmul său lent, procesul de integrare europeană a cauzat o ascensiune a naţionalismului şi a încurajat idei inacceptabile despre modificarea frontierelor în regiune. Acesta s-a declarat favorabil unei integrări rapide a Ucrainei în UE, dar a precizat că susţine o procedură similară şi pentru Bosnia, întrucât şi aceasta este importantă pentru stabilitatea regională.
Președintele Croației spune că legea electorală din Bosnia-Herțegovina trebuie modificată
În altă ordine de idei, președintele Croației, Zoran Milanovic, a spus anterior că Finlanda și Suedia nu pot adera la NATO până când legea electorală din Bosnia-Herțegovina nu este modificată. Parlamentul croat „nu trebuie să ratifice aderarea niciunui stat la NATO” până la modificarea legii respective, a spus Milanovic pentru presa din ţara sa.
Aderarea Finlandei şi Suediei poate fi discutată, dar este o „o aventură foarte periculoasă”, a adăugat el.
Milanovic a mai spus că, formal, el nu poate decide de unul singur în ce priveşte aderarea celor două state nordice, pe care însă a numit-o „şarlatanism foarte periculos”.
„Din partea mea, să le lăsăm să se alăture NATO… dar, până când problema legii electorale în Bosnia-Herţegovina nu va fi rezolvată, până când americanii, englezii, germanii, dacă pot şi vor, nu îi forţează (pe oficialii bosniaci) să modifice legea electorală în următoarele şase luni şi le dau croaţilor drepturile lor fundamentale, Saborul (parlamentul croat, n.red.) nu trebuie să ratifice aderarea nimănui la NATO”, a afirmat Milanovic.