Președintele SUA a parafat ratificarea aderării Suediei și Finlandei la NATO

Prin războiul declanșat în Ucraina, Vladimir Putin „a spulberat pacea şi securitatea în Europa. Putin credea că ne divizează (…). A cules, dimpotrivă, ceea ce nu a vrut”, a spus marți președintele american.

Suedia și Finlanda vor fi „aliaţi puternici, fiabili şi dotaţi cu importante capacităţi”, integrând alianța militară, dominată de Statele Unite ale Americii, a declarat Joe Biden, în timpul unei ceremonii de semnare la Casa Albă.

Totodată, el a salutat faptul că aceste două ţări nord-europene au „instituţii democratice puternice” şi armate solide, care vor întări Alianța Atlanticului de Nord. Potrivit unui comunicat de presă emis de Casa Albă, Joe Biden i-a sunat marți pe președintele Finlandei (Sauli Niinisto) şi pe premierului Suediei (Magdalena Andersson), felicitându-i pentru acest „pas în plus” spre aderarea lor la NATO.

Președintele SUA a făcut din restabilirea relaţiilor transatlantice, puse la încercare de predecesorul său Donald Trump, o prioritate a politicii sale externe. NATO face parte din „bazele securităţii” Statelor Unite ale Americii, a adăugat liderul american, relatează agenția de presă AFP.

Până acum, 23 de state membre NATO au ratificat protocoalele de aderare necesare. În prezent, principalul obstacol pentru aderarea Suediei și Finlandei la NATO este Turcia, care reproşează Guvernului de la Stockholm și Guvernului de la Helsinki că ar avea bunăvoinţă faţă de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) pe care Guvernul de la Ankara îl consideră o organizaţie teroristă.

Amintim că, zilele trecute, Senatul SUA a ratificat protocoalele de aderare a Suediei și Finlandei la NATO, după decizia istorică a celor două ţări nord-europene de a renunţa la neutralitate din cauza invaziei ruse în Ucraina.

Senatul SUA a ratificat protocoalele de aderare a Suediei și Finlandei la NATO

Rezoluția privind aderarea la NATO a Suediei și Finlandei a fost aprobată de Senatul SUA cu o majoritate covârșitoare: 95 de voturi PRO și doar un vot CONTRA. Pentru aprobare era necesară o majoritate de două treimi. Precizăm că, în Statele Unite ale Americii, doar Senatul poate ratifica acordurile internaţionale.

Administraţia Biden a susţinut puternic această ratificare menită să demonstreze soliditatea Alianţei Nord-Atlantice în faţa Rusiei expansioniste.

Preşedintele Rusiei, Vladimir „Putin a încercat să folosească războiul din Ucraina pentru a diviza Occidentul. În schimb, votul de astăzi arată că Alianţa este mai puternică ca niciodată”, a declarat recent liderul majorităţii din Senat, Chuck Schumer, cu puţin timp înaintea votului, relatează sursa citată anterior.

Restul articolului poate fi citit aici.