Președintele SUA, Joe Biden, promite să repare în mod „sigur și uman” un sistem al imigrației „defectuos”

Sursă: Dreamstime

Liderul de la Casa Albă a declarat joi că va repara sistemul care, în opinia sa, este „defectuos”, dar a precizat că această problemă „dificilă” nu va fi rezolvată „de pe o zi pe alta”. Joe Biden a punctat că această problemă a frontierei americano-mexicane va fi discutată săptămâna viitoare cu președintele mexican, Andres Manuel Lopez Obrador.

Preşedintele american Joe Biden le cere joi migranţilor care vin la frontiera Statelor Unite cu Mexicul să nu vină acolo fără să fi demarat demersuri legale, relatează AFP.

Problema imigrației, un subiect politic periculos

„Nu veniţi la frontieră” fără să fi început, în prealabil, demersuri legale, le-a cerut Joe Biden migranţilor, care vin într-un număr-record la frontiera Statelor Unite cu Mexicul.

Şeful statului american, pentru care imigraţia este un subiect politic periculos, a promis să repare în mod „sigur şi uman” un sistem al imigraţiei „defectuos”, într-un discurs pe care l-a susţinut la Casa Albă. Biden a recunoscut că această problemă „dificilă” nu va fi rezolvată „de pe o zi pe alta”.

El a dat asigurări că subiectul „consolidării” frontierei americano-mexicane urmează să se afle în centrul unor discuţii, prevăzute luni şi marţi cu preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador la Ciudad de Mexico.

„Avem o ordine de zi plină” a acestui summit de la începutul săptămânii viitoare, la care participă şi premierul canadian Justin Trudeau, a anunţat preşedintele american în discursul său, la Casa Albă.

„O parte importantă a acestei ordini de zi este consolidarea frontierei între ţările noastre”, a dat asigurări Biden.

O reformă a imigrației va fi probabil o luptă dificilă

Președintele american anunțat miercuri că intenționează să viziteze granița dintre SUA și Mexic atunci când se va deplasa săptămâna viitoare la Summitul liderilor nord-americani din Mexico City.

„Aceasta este intenția mea, lucrăm acum la detalii”, a declarat Biden reporterilor.

Oficialii de la Casa Albă au rezistat timp de doi ani solicitărilor republicanilor ca Biden să viziteze frontiera, respingând ideea și catalogând-o drept teatru politic. Dar, în săptămânile care au urmat alegerilor de la mijlocul mandatului, oficialii au explorat posibilele căi pentru o legislație privind imigrația într-un Congres divizat.

În decembrie, un acord bipartizan de lungă durată privind imigrația s-a destrămat ca urmare a sprijinului redus al republicanilor. Cadrul ar fi prelungit protecția oferită pentru imigranții fără documente care au fost aduși în Statele Unite când erau copii și ar fi prelungit utilizarea unei politici de frontieră din epoca lui Trump.

Administrația a cerut în mod repetat Congresului să găsească o soluție în ceea ce privește problema migrației masive.