Preşedintele Toshiba, Shigenori Shiga, va demisiona în 15 februarie, după ce grupul nipon a estimat că va înregistra pierderi nete de 390 miliarde de yeni (3,4 miliarde de dolari) în anul fiscal ce se va încheia la 31 martie 2017, transmit Kyodo şi BBC.
De asemenea, compania se aşteaptă la deprecieri de active de 712,5 miliarde de yeni (6,27 miliarde de dolari) de pe urma operaţiunilor sale nucleare din SUA, scrie Agerpres.
Din decembrie, acţiunile Toshiba au scăzut cu aproximativ 50% la Bursa de la Tokyo, după ce compania a avertizat că ar putea fi nevoită să înregistreze deprecieri de active de câteva miliarde de dolari, în urma achiziţionării, în 2015, a CB&I Stone & Webster, un constructor de reactoare nucleare din SUA. Avertismentul surpriză vine după ce, recent, Toshiba a recunoscut că, între 2008 şi 2014, a falsificat rezultatele pentru a majora profiturile cu 152 de miliarde de yeni (1,3 miliarde de dolari).
Marţi, titlurile Toshiba au scăzut cu 9% la Bursa de la Tokyo.
În ianuarie, Toshiba a separat activităţile din domeniul chipurilor de memorie, evaluate de analişti la 9-13 miliarde de dolari, şi a anunţat că va vinde o participaţie în noua companie, în dorinţa de a strânge rapid fonduri cu care să acopere pierderile aşteptate de pe urma operaţiunilor sale nucleare din SUA.
Analiştii se aşteaptă ca Toshiba să vândă 20% din divizia care se ocupă de chipuri de memorie pentru computere şi smartphone-uri.
Toshiba, conglomerat cu operaţiuni în diverse domenii, precum semiconductori, ordinatoare, ascensoare sau reactoare nucleare, speră să finalizeze tranzacţia până la sfârşitul lunii martie.
Printre potenţialii cumpărători se află Canon, Western Digital şi Development Bank of Japan.
'Toshiba nu are alte opţiuni. Am impresia că această tranzacţie este un ultim efort', a declarat Yasuo Sakuma, manager de portofoliu la Bayview Asset Management Co.
Potrivit firmei de cercetare IHS, Toshiba controlează 20,4% din piaţa mondială a memoriilor NAND, utilizate în smartphone-uri, ordinatoare şi console de jocuri video, fiind devansat doar de liderul mondial Samsung. Colaborarea dintre Toshiba şi Western Digital ar crea un nou lider în industria chipurilor de memorie. Cele două companii exploatează deja în comun o uzină pentru producţia de memorii NAND la Yokkaichi, prefectura Mie.
Conducerea Toshiba, care s-a angajat să restructureze compania, a anunţat că ar putea demara o majorare de capital din cauza pierderilor.
Restructurarea operaţiunilor Toshiba vine într-un moment în care producătorii japonezi de echipamente electronice au dificultăţi în a concura cu rivali chinezi şi sud-coreeni.