Preşedintele Băsescu spune că vinovat pentru situaţia penibilă în care s-a aflat Mircea Geoană în seara alegerilor, când s-a bucurat pentru victorie este Viorel Hrebenciuc.
„La ora 19.00 ştiam că am câştigat alegerile. Ştiam şi de intrevenţiile făcute de Hrebenciuc la două institute de sondare a opiniei publice ca să fie crescut procentajul lui Geoană cu jumătate de punct. Hrebenciuc are un mare merit că l-a pus într-o situaţie penibilă pe Mircea Geoană”, a spus Traian Băsescu. El a arătat că, în cazul în care vor contesta rezultatele alegerilor, cei de la PSD să devină şi mai penibili.
Într-o declaraţie de presă făcută la sediul de campanie, Băsescu a mulţumit celor care l-au votat şi a spus că mâine, după validarea rezultatelor BEC va susţine o declaraţie oficială la Palatul Cotorceni.
„Le mulţumesc celor care au votat pentru mine, dar şi celor care nu au votat pentru mine. Le mulţumesc în mod deosebit românilor din afara frontierelor”, a spus Băsescu.
Traian Băsescu l-a sunat pe Mircea Geoană după anunţarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale „ca un gest de politeţe”.