Preşedintele Traian Băsescu va participa la şedinţa Executivului de miercuri pentru a discuta despre Legea salarizării unitare, dar şi despre îndeplinirea condiţionalităţilor privind aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen şi stadiul Acordului cu FMI, CE şi BM.
Un alt subiect pe care şeful statului îl va analiza cu membrii Guvernului este participarea României la Summit-ul Consiliului Nord-Atlantic, de la Lisabona, din perioada 19-20 noiembrie 2010.
“Preşedintele României, Traian Băsescu, a fost invitat să participe la sedinţa de Guvern, în special pentru analiza primelor patru puncte de pe ordinea de zi”, a anunţat Guvernul.
Şeful statului prezidează şedinţele Guvernului la care participă. Potrivit Constituţiei, preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii.