Volodimir Zelenski a decis să rămână în Ucraina. Președintele Ucrainei nu a vrut să părăsească țara aflată în pericol, asta după ce SUA au propus să îl evacueze din Kiev pentru a fi în siguranță.
Președintele a ieșit din buncărul în care se afla și a transmis un mesaj pe străzile din Kiev. Acesta a declarat că este pregătit să apere independența țării sale.
„Liderul partidului este aici, șeful oficiului președintelui este aici, premierul este aici. Cu toții suntem aici să aparăm independența noastră, aparăm Ucraina”, a spus președintele Ucrainei.
Acesta a declarat că forțele ruse au atacat „infrastructura civilă”, inclusiv grădinițe. Adresându-se oamenilor din Rusia în timp ce vorbea rusă, Zelensky a spus: „Nu există nimic care ar putea explica de ce grădinițele și infrastructura civilă sunt bombardate”.
El a continuat: „Ce fel de război este acesta împotriva copiilor ucraineni? Cine sunt ei? Sunt și ei neo-nazi? Sau sunt soldați NATO care au impus o amenințare Rusiei?”.
„Această noapte va fi grea, foarte grea, dar va veni dimineaţa. În această noapte, inamicul va recurge la toate mijloacele de care dispune pentru a ne distruge rezistenţa. În această noapte vor lansa un asalt. Trebuie să perseverăm în această noapte, destinul Ucrainei este decis în această noapte”, a declarat preşedintele Ucrainei.
Ulterior, un purtător de cuvânt al președintelui ucrainean Zelensky tocmai a declarat că țara este pregătită să țină imediat discuții de încetare a focului și de pace cu Rusia, anunță BBC sâmbătă noaptea.
El a spus că oficialii ruși și ucraineni stabilesc ora și locul discuțiilor.
Oficialul a refuzat ajutorul americanilor. Președintele a preferat să rămână în Kiev, spune presa americană.
„L-am avertizat nu numai de ameninţarea invaziei ruse, acum o realitate, ci şi de ameninţarea pentru el personal. Suntem pregătiţi să-l ajutăm în orice fel”, a declarat Adam B. Schiff (California), preşedintele Comitetului de Informaţii al Camerei Reprezentanţilor.
Explozii în Kiev
Mai multe explozii au avut loc sâmbătă noaptea în Kiev. Armata ucraineană a anunţat că a respins un atac al forţelor ruse pe o stradă din Kiev.
„Atacul este respins”, a anunţat armata ucraineană, într-un mesaj pe Facebook, în care prezintă o fotografie cu un nor mare de fum ridicându-se în mijlocul unei zone urbane.
Alte lupte au avut loc la periferia orașului. Se pare că armata rusă ar încerca să ajungă la Centrala electrică CHP-6, situată în districtul Troieschyna din Kiev, probabil pentru a opri alimentarea cu electricitate a oraşului.