Președintele Ungariei face România de râs. Lovitură chiar la noi acasă: Ar trebui să ceară scuze

Sursă: Inquam Photos / Laszlo Beliczay

Declarațiile făcute de Viktor Orban în cadrul universității de vară de la Tușnad afectează imaginea României, spune deputatul social-democrat, Silviu Macovei, adăugând că organizatorii acestui eveniment ar trebui să își ceară scuze.

Declarațiile lui Viktor Orban afectează imaginea României. Deputat PSD: Ar trebui să ceară scuze

Organizatorii Universității de vară de la Tușnad ar trebui să ceară scuze României, spune deputatul social-democrat, Silviu Macovei, membru al Comisiei pentru controlul activității SRI din Camera Deputaților.

Acesta a mai precizat că această universitate a fost gândită ca un spațiu în care românii și maghiarii să poată armoniza, însă, de-a lungul timpului, evenimentul a devenit o rampă  de lansare a atacurilor împotriva Statelor Unite ale Americii (SUA) și Uniunii Europene.

„Universitatea de vară de la Tușnad a fost gândită inițial ca un spațiu comun de armonizare între romani și maghiari. În ultimii zece ani prezența românească s-a redus tot mai mult până am ajuns ca în acest moment acest eveniment să ajungă o rampă de lansare a unor atacuri contra SUA și UE din partea guvernanților din Ungaria. Este inadmisibil și condamnabil acest lucru, iar organizatorii ar trebui să ceară scuze României pentru că au permis aceste derapaje de care țara noastră se dezice ferm”, spune Silviu Macovei.

Declarațiile lui Viktor Orban afectează imaginea României

Deputatul social-democrat a mai spus că ediția din anul acesta ar trebui să fie ultima în care sunt făcute astfel de declarații, asta în timp ce a precizat că spusele lui Viktor Orban pun România într-o situație dificilă, afectând imaginea țării noastre.

”Ar trebui ca aceasta ediție a Universității de vară de la Tușnad să fie ultima în care se mai petrec astfel de provocări de pe teritoriul țării noastre. Declarațiile lui Viktor Orban afectează imaginea României în Europa. Acest lucru trebuie sa înceteze, iar Universitatea de vara de la Tușnad să redevină la ce a fost gândită inițial sau să se închidă definitiv”, scrie Silviu Macovei.

Războiul a început din cauza refuzului Occidentului

Premierul ungar s-a aflat în tabăra de vară de la Băile Tușnad, acolo unde a declarat că războiul nu ar fi pornit niciodată dacă Donald Trump ar fi fost în continuare președintele Statelor Unite ale Americii (SUA) și dacă Angela Merkel ar fi fost cancelarul Germaniei.

”Rușii ne-au spus cererile lor: fără aderarea la NATO a Ucrainei și fără arme cu rază lungă de acțiune care să ajungă pe teritoriul său. Occidentul nici nu a vrut să negocieze despre asta. Acest refuz a declanșat războiul.

Dacă Trump ar fi fost președinte și Merkel ar mai fi fost în funcție, războiul din Ucraina nu ar fi izbucnit niciodată”, a declarat Viktor Orban.

Ungaria caută noi aliați

Șeful Guvernului de la Budapesta a mai spus că este în căutare de noi aliați, în contextul în care post-occidentalii doresc să tulbure bunul mers al Grupului de la Visegrád, format din Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria.

Pe de altă parte, el a mai declarat că războiul a dus la o perturbare a cooperării dintre Ungaria și Polonia.

”Noile guverne din Cehia și Slovacia s-au îndreptat către „post-vest”, dar nu au înțeles că își pun caii într-un grajd care arde”, mai spune Viktor Orban.