Președintele Ungariei, Novak Katalin, se află în România cu prilejul pelerinajului de Rusaliile catolice de la Șumuleu Ciuc. La eveniment sunt prezenți zeci de mii de cetățeni maghiari.
Mesajul șocant al președintelui Ungariei
Cu ocazia acestui eveniment, președintele Ungariei, Novak Katalin, a postat un mesaj șocant pe pagina sa de socializare.
„Nu ne lăsa să pierdem Ardealul, Dumnezeul nostru!”, a spus Novak Katalin.
Potrivit estimărilor primarului municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, peste 300.000 de persoane participă la marele pelerinaj de Rusaliile Catolice, de la Şumuleu Ciuc.
Preşedintele Ungariei efectuează o vizită de două zile în județul Harghita. Novak Katalin a parcurs sâmbătă traseul către locul procesiunii de la Șumuleu Ciuc alături de cordonul oficial, format din preoţi şi pelerini.
Potrivit programului oficial, sâmbătă, 27 mai, a vizitat și Biserica Crucii din Şumuleu Ciuc. Duminică ea va participa la inaugurarea părţii noi a şcolii elementare reformate din Sfântu Gheorghe, de la ora 12:00, apoi la inaugurarea căminului de bătrâni, la ora 14:00.
Președintele Ungariei, vizită oficială în Harghita
Preşedintele Ungariei, Novak Katalin, a vizitat, sâmbătă după-amiază, biserica franciscană de la Şumuleu Ciuc, după ce a participat la marea procesiune de Rusaliile Catolice.
Părintele Urban Erik, ministrul provincial al franciscanilor din Transilvania, i-a prezentat biserica, după care Novak Katalin s-a recules, câteva momente, în faţa statuii făcătoare de minuni a Fecioarei Maria.
Aceasta a participat, în timpul zilei, la marea procesiune de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc, alături de o mulţime impresionantă de pelerini.
Rectorul bisericii franciscane din Şumuleu Ciuc, părintele Timar Sandor Asztrik, a afirmat, în urmă cu câteva zile, că preşedinta Ungariei este de religie reformată, dar participă „cu mare evlavie la pelerinajul de la Şumuleu”, fiind prezentă pentru prima dată la acest eveniment.
Potrivit unor surse locale, în cursul zilei de duminică, Novak Katalin se va afla la Sfântu Gheorghe, în judeţul Covasna.
Statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Şumuleu Ciuc este datată, potrivit literaturii de specialitate, la începutul secolului al XVI-lea, aceleaşi surse precizând că în anul 1798, Batthyány Ignác, episcop de Alba Iulia, a declarat-o făcătoare de minuni şi i-a dat titlul de ‘Maică ajutătoare’.
Cunoscută şi ca „Femeia îmbrăcată în soare” sau „Madona care plânge”, statuia o reprezintă pe Fecioara Maria învăluită în razele soarelui, având sub picioare globul pământesc şi luna şi purtând în jurul capului o coroană formată din 12 stele.