Preşedintele Ursus Breweries România, Stephan Maria Weber, a preluat, la 1 iunie, conducerea Asociaţiei Berarii României, acesta înlocuindu-l pe şeful United Romanian Brewers Bereprod, Shachar Shaine, care a ocupat funcţia respectivă din aprilie 2008. Weber lucrează la grupul americano-sud-african SABMiller, din care face parte şi Ursus Breweries România, din 2003, când a fost numit în funcţia de Sales&Distribution and Trade Marketing Director Europe. Din 2007, Weber este pre
Preşedintele Ursus Breweries România, Stephan Maria Weber, a preluat, la 1 iunie, conducerea Asociaţiei Berarii României, acesta înlocuindu-l pe şeful United Romanian Brewers Bereprod, Shachar Shaine, care a ocupat funcţia respectivă din aprilie 2008.
Weber lucrează la grupul americano-sud-african SABMiller, din care face parte şi Ursus Breweries România, din 2003, când a fost numit în funcţia de Sales&Distribution and Trade Marketing Director Europe. Din 2007, Weber este preşedintele Ursus Breweries România, informează Mediafax.
Peşedintele Ursus Breweries România are 45 de ani şi deţine un MBA în Marketing şi Resurse Umane acordat de Universitatea Bayreuth din Germania, precum şi un master în domeniul Administrării Afacerilor susţinut la Western Illinois University. Weber a mai lucrat pentru Procter&Gamble şi British American Tobacco.
Membrii Asociaţiei Berarii României sunt InBev Romania, Heineken Romania, United Romanian Breweries Bereprod, Ursus Breweries şi, de la începutul acestui an, producătorul local Romaqua Group.
Investiţiile membrilor asociaţiei au cumulat anul trecut 200 milioane euro.
SURSA: Mediafax