Preşedintele Zelenski: Rusia se pregăteşte să captureze oraşe din Ucraina. Când ar putea începe totul

Kremlin Rusia

Sursa: Dreamstime

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, lansează o serie de acuzaţii foarte grave la adresa Moscovei. Exerciţiul militar programat pentru luna septembrie, la care vor participa militari din Rusia şi Belarus, ar avea un scop ascuns.

Rusia şi Belarus s-ar pregăti pentru cucerirea unor oraşe din Ucraina!

Declaraţia îi aparţine chiar preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, care a acordat miercuri un interviu reprezentanţilor France-Presse, Reuters și Associated Press.

Ruşii s-ar pregăti, la exerciţiul Vest-2021, pentru o eventuală capturare a oraşelor Kiev, Odesa sau Harkov

Liderul de la Kiev a spus că, la exerciţiul militar ruso-belarus Vest 2021 vor fi exersate variante de cucerire a oraşelor ucrainene Kiev, Odesa sau Harkov. Provocările vor avea loc la jumătatea lunii septembrie, atunci când se va desfăşura exerciţiul militar, relatează defenseromania.ro.

“Dacă ne adresăm rușilor, ei spun: Nu avem noi treabă cu asta. Vorbiți cu tovarășii din Republicile Donețk și Lugansk. Atunci întrebarea este: Dar Vest-2021? Exercițiul? Voi îl conduceți. Nici Donețk și nici Lugansk.

Și atunci, spuneți-mi, de ce, în baza informațiilor pe care le primim, la exercițiu vor fi exersate opțiuni pentru o posibilă capturare a orașelor Kiev, Odesa și Harkov? Pur și simplu mă întreb, cum puteți să spuneți un lucru și să faceți altul?”, le-a spus Volodimir Zelenski jurnaliştilor străini.

Totuşi, preşedintele Ucrainei admite că, în opinia sa, Rusia nu este interesată de un război la scară largă.

Exercițiul militar Vest este executat de Federația Rusă și Republica Belarus pe baze regulate. În acest an, acesta va avea o durată de șapte zile, fiind planificat în perioada 10-16 septembrie.

Pe timpul exercițiului, o atenție specială va fi acordată luptei împotriva rachetelor de croazieră și a dronelor. În plus, vor fi practicate operațiuni de ducere a luptelor unităților izolate de forțele principale și a incursiunilor în adâncimea dispozitivului adversarului.

Ucraina în NATO, “o linie roşie” pentru Rusia

În altă ordine de idei, la o zi după întâlnirea de la Geneva dintre Joe Biden şi Vladimir Putin, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus clar că Rusia nu doreşte ca Ucraina să adere la NATO.

Moscova este atentă la ceea ce se întâmplă cu Ucraina, în contextul dorinței acestei ţări de a adera la NATO, a declarat Dmitri Peskov, subliniind că acest eveniment este “o linie roșie”.

“Este un lucru pe care îl urmărim foarte atent şi este într-adevăr o linie roşie pentru noi – în ceea ce priveşte perspectiva aderării Ucrainei la NATO”, a spus Peskov.

Într-un interviu acordat pentru o televiziune americană, Vladimir Putin a declarat că cel puțin 50% din populația Ucrainei nu dorește să facă parte din Alianța Nord-Atlantică.

“Aceştia sunt oameni deştepţi. Vorbesc fără nici o ironie. Nu pentru că alţii sunt proşti, ci pentru că ei înţeleg că nu vor să fie în prima linie, nu vor să fie monedă de schimb şi carne de tun”, a spus Putin, fără a preciza sursa datelor citate.

Sursa foto: Dreamstime