Grecia va prelua miercuri pentru a cincea oară preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene, care, potrivit unei aprecieri recente a premierului grec, Antonis Samaras, va fi o preşedinţie dătătoare de speranţă, 'speranţa unei Europe mai bune', aminteşte duminică AFP.
Ministrul grec al afacerilor europene, Dimitris Kourkoulas, a anunţat că preşedinţia elenă ‘se va focaliza pe cele mai presante probleme ale cetăţenilor europeni’: imigraţia, ocuparea forţei de muncă, uniunea bancară şi politica maritimă.
Preşedinta Lituaniei, Dalia Grybauskaite, a cărei ţară exercită în prezent preşedinţia prin rotaţie, sublinia recent că alegerile europene vor pune sub presiune cele şase luni de preşedinţie elenă a UE şi vor constrânge această ţară la iniţiative rapide. ‘Sunt sigură că Grecia va reuşi’, a subliniat şeful statului lituanian.
La începutul lunii decembrie, ministrul francez al afacerilor europene, Thierry Repentin, afirma la Atena că Franţa va fi ‘în mod clar’ angajată alături de Grecia pentru reuşita acestei preşedinţii.
O preşedinţie reuşită ne-ar permită să arătăm că ‘Europa aduce un răspuns concret aşteptărilor populaţiei’, a afirmat un diplomat european.
‘Nu cred că această preşedinţie ar putea fi tot atât de calmă ca altele’, a estimat, într-o declaraţie pentru AFP, Zsolt Darvas, economist la institutul Bruegel, la Bruxelles. ‘Va fi foarte greu pentru Grecia, din cauza propriilor probleme (…) şi a presiunii puse pe calendar de alegerile pentru Parlamentul European’, a spus acesta.
Euroscepticii ar urma să progreseze cu ocazia alegerilor prevăzute între 22 şi 25 mai în UE, potrivit sursei citate. În Grecia, formaţiunea SYRIZA, care vrea să obţină din partea creditorilor ţării (BCE, UE şi FMI) o ‘reducere semnificativă’ a datoriei, este numărul unu în sondajele de opinie, înaintea formaţiunii Noua Democraţie, a premierului Antonis Samaras.
În acest context tensionat de planul de asanare privind finanţele publice impus de troica BCE-UE-FMI, grecii vor merge la urne şi pentru alegerile municipale, în zilele de 18 şi 25 mai, adaugă sursa citată.
Preşedinţia elenă prin rotaţie va începe concret la 8 ianuarie, cu reuniunea de la Atena a comisarilor europeni. Apoi, premierul Samaras se va deplasa la Strasbourg, la 16 ianuarie, pentru a prezenta în Parlamentul European priorităţile acestei preşedinţii.
Sursa: Agerpres