Presiune extremă pe sistemul medical! Ministrul Săănătății a făcut dezvăluirea în legătură cu câți oameni își așteaptă rândul să fie primiți la ATI, numărul solicitărilor depășind în acest moment capacitatea de paturi disponibile la nivel național.
Presiune extremă pe sistemul medical! Tragedia de luni seară, din curtea spitalului Victor Babeș, s-a produs tocmai pe fondul numărului insuficient de paturi disponibile în secțiile de terapie intensivă.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a ținut marți o conferință de presă în care a făcut primele declarații oficiale în legătură cu tragedia din unitatea mobilă de terapie intensivă, în care au murit trei persoane, din cauza problemelor la sistemul de alimentare cu oxigen.
TIR-ul în care funcționa unitatea mobilă de terapie intensivă avea toate avizele sanitare de funcționare, a explicat el.
Presiune extremă pe sistemul medical! ”Oamenii sunt obosiţi, că echipamentele sunt la limită”
Voiculescu a arătat că a solicitat DSP avizul de funcţionare al secţiei mobile ATI, aviz temporar emis în 9 aprilie, din care rezultă că TIR-ul din curtea spitalului Victor Babeș respectă toate normele de igienă şi sănătate publică.
Am solicitat Direcțiilor de Sănătate Publice sa verifice toate avizele de funcționare ale tuturor unităților mobile ATI, sub îndrumare Parchetului, a mai spus ministrul Sănătății.
”Avem indicații că defecțiunea este dinăuntrul TIR-ului, dar nu putem ști acest lucru cu siguranță. Există o supoziție că car fi existat probleme cu presiunea oxigenului, care ar fi putut duce la oprirea tuturor ventilatoarele.
Există o anchetă în derulare și ea va stabili care au fost cauzele cu exactitate, dacă a fost o eroare umană sau o problemă cu echipamentele.
Am discutat cu doctorul Arafat și mi-a dat asigurări că TIR-urile sunt verificate la fiecare două luni. Asta nu înseamnă însă că ceva ar fi putut merge prost.”, a dat detalii Voiculescu.
”Ştim deja că sistemul sanitar e suprasolicitat, că oamenii sunt obosiţi, că echipamentele sunt la limită, dar niciuna dintre acestea nu justifică această tragedie”, a afirmat Voiculescu referindu-se la decesul celor trei pacienţi de la Spitalul Victor Babeş.
”50 de bolnavi peste numărul de paturi disponibile”
”În acest moment dispunem 1.687 de paturi în secțiile de terapie intensivă pentru bolnavii de coronavirus, dintre care 50 de noi paturi noi ATI destinate Covid-19.
Pe de altă parte, există 50 de bolnavi peste numărul de paturi disponibile la nivel național.
Avem acum 846 pacienți în UPU – Unitățile de Primiri Urgențe. Doar în București sunt 189 pacienți în UPU.”, a arătat ministrul.
”Prioritatea a fost să găsim locuri pentru pacienți, în care să fie transferați.
Cu domnul doctor Arafat am vorbit imediat după ora 18, iar la spital procedurile sunt extrem de clare.
M-am asigurat ca a fost anunțată poliția și că familiile victimelor sunt informate imediat în legătură cu ce s-a întâmplat.
Ordinea logică a lucrurilor este să faci tot ce poți ca să ajuți și abia după aceea organizezi o conferință de presă.”, a mai spus Vlad Voiculescu.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea.