Presiunea migrației care se îndreaptă din Africa spre Europa reprezintă un risc major pentru securitate
Potrivit unui comunicat dat publicității de Ministerul Afacerilor de Externe și al Comerțului Exterior din Ungaria, Péter Szijjártó a apreciat cooperarea V4, în cadrul căreia s-a reușit împiedicarea aplicării cotelor obligatorii de relocare a migranților în Europa Centrală”, a precizat șeful diplomației ungare, care a adăugat: „Europa se află azi sub o presiune fără precedent exercitată în același timp din trei direcții de imigranți, iar mecanismele de relocare a celor veniți, respectiv chestiunea cotelor obligatorii se află în continuare pe ordinea de zi la Bruxelles”.
Potrivit poziției Europei Centrale, ajutorul trebuie dus acolo unde sunt probleme, acolo trebuie gestionate cauzale care generează această presiune, respectiv trebuie să existe o cooperare cu țările care pot contribui la extinderea liniei europene de apărare cât mai departe posibil. Péter Szijjártó a mai spus că presiunea migrației din Africa către Europa „a provocat în totdeauna dureri de cap” și se va intensifica în următoarele luni, pe măsură ce cauzele fundamentale continuă să se agraveze, scrie mti.hu
Pandemia cu noul coronavirus a deteriorat și mai mult situația
Conflictele armate, terorismul și provocările economice sunt tot mai grave în anumite teritorii din Africa, iar pandemia cu noul coronavirus a deteriorat și mai mult situația. În multe țări din Africa, rata de imunizare este foarte scăzută, ceea ce favorizează apariția unor noi variante ale virusului, ceea ce împreună cu valurile de migrație reprezintă un risc major de sănătate pentru Europa. Din acest considerent, în zilele noastre a crescut importanța opririi migrației ilegale de-a lungul rutei de sud.
În regiunea Sahel acționează 12 organizații teroriste, situația de securitate se deteriorează tot mai mult, iar potrivit unor sondaje, peste 70% din populație vrea să plece din regiune, a spus Péter Szijjártó, care a adăugat: Securitatea Europei depinde mai mult ca niciodată de regiunea nord-africană, care este considerată acum drept o linie defensivă importantă, iar puterea acesteia depinde de stabilitatea țărilor din regiune. În acest sens Marocul este considerat o țară de o importanță majoră, care și până acum a oprit sute de mii de migranți pe teritoriul său.
De aceea UE ar trebui să ofere tot sprijinul posibil pentru protecția granițelor țării și pentru dezvoltarea economiei sale, și ar trebui, de asemenea, să renunțe la declarații care ar putea fi interpretate ca o invitație. „Un Maroc puternic și stabil, care poate opri valul de migrație și își poate proteja propriile granițe, reprezintă un interes fundamental de securitate pentru Europa”, a subliniat ministrul ungar de externe.
La rândul său, ministrul de externe al Marocului, Naser Burita, s-a referit la importanța dezvoltării relațiilor de cooperare în vederea soluționării provocărilor comune, cum ar fi, lupta împotriva terorismului, migrația ilegală și crima organizată. Naser Burita a subliniat că țara sa încearcă să își diversifice parteneriatul în cadrul UE.