El va mai trebui să răspundă acuzaţiei de complot în vederea efectuării unui atac concertat împotriva unui site.
Davis fusese arestat miercuri, în insulele Shetland (Scoţia) şi a fost transferat la Londra, unde este anchetat în prezent.
Poliţia a mai efectuat o percheziţie în Lincolshire (nord-estul Angliei), unde a interogat un tânăr de 17 ani "în legătură cu ancheta internaţională vizând atacurile împotriva site-urilor internet ale mai multor servicii secrete şi ale unor întreprinderi".
Jake Davis, suspectat că ar fi faimosul "Topiary", urmează să compară luni în faţa unui tribunal din Londra.
Lulz Security (LulzSec) – care se făcuse cunoscut prin atacurile sale împotriva site-urilor de jocuri video ale companiilor Sony şi Nintendo, iar apoi a piratat site-urile FBI şi CIA – a reapărut în prima pagină a ziarelor britanice în 18 iulie, când a anunţat atacarea unor site-uri internet aparţinând grupului News Corporation al lui Rupert Murdoch.
FBI anunţase marţea trecută că a arestat 16 persoane în SUA în cadrul anchetei pe care o efectua împotriva grupurilor Anonymous şi LulzSec, în timp ce poliţiile britanică şi olandeză au arestat alte cinci.
Două zile mai târziu, grupurile de piraţi cibernetici şi-au afişat pe internet intenţia de a-şi continua lupta împotriva întreprinderilor şi guvernelor, afirmând că au interceptat documente ale NATO.
Membri italieni ai celor două grupuri au anunţat luni pe blogul lor că au piratat site-ul ciberpoliţiei italiene (CNAIPIC) şi au publicat legături care permiteau accesul la informaţii clasificate.
SURSA: Agerpres