Preţurile solicitate pentru apartamentele scoase la vânzare în cele mai mari oraşe din ţară au scăzut, în primul semestru din 2012, cu procente cuprinse între 0,5% în Timişoara şi 4,5% în Ploieşti, conform unui studiu al portalului imobiliare.ro.
În general, tendinţa de scădere în această primă jumătate a anului a fost mai accentuată pe segmentul nou, cu un maximum de -6,7% la Cluj.
Preţul mediu pentru apartamentele noi şi vechi scoase la vânzare în Capitală, în luna iunie, este de 1.134 euro/mp util, înregistrând o scădere de aproape 4% în primele şase luni ale anului. Preţurile apartamentelor vechi au avut o scădere de 3% în acest interval. Mult mai dinamic s-a dovedit a fi segmentul unităţilor noi, care s-au ieftinit, în medie, cu 6% în primele şase luni ale anului.
Braşovul a fost unul din cele mai stabile oraşe în prima parte a anului. Conform Indicelui imobiliare.ro, preţul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vânzare în acest oraş are o valoare de 848 euro/mp de suprafaţă utilă, cu 1,3% mai puţin decât la începutul anului 2012, respectiv cu aproape 2% mai puţin decât în urmă cu 12 luni. Preţul apartamentelor noi a atins valoarea de 931 euro/mp, în creştere cu aproape 4% faţă de începutul anului 2012. În ceea ce priveşte apartamentele vechi, preţul mediu solicitat de proprietari a înregistrat o scădere de 2% în primele şase luni, până la 838 euro/mp util.
Indicele imobiliare.ro pentru Cluj-Napoca a înregistrat o scădere de 4,2% în prima jumătate a anului. Astfel, preţul mediu pentru apartamentele scoase la vânzare în Cluj-Napoca este de 908 euro/mp util. Valoarea actuală este cu doar 8,2% mai mică decât cea înregistrată în urma cu 12 luni, aici întâlnindu-se cea mai mare diferenţă anuală dintre toate oraşele analizate. Scăderea de preţ a fost resimţită mai ales pe segmentul apartamentelor noi, unde a fost înregistrată o contracţie de aproape 7% în prima parte a acestui an – de la 905 euro/mp util, la 844 euro/mp util, respectiv de 15% în ultimele 12 luni.
Pentru segmentul rezidenţial vechi şi nou din Constanţa, preţul mediu a ajuns la 899 euro/mp util în iunie, în scădere cu aproape 3% faţă de valoarea înregistrată la începutul anului. Preţul mediu cerut pentru apartamentele noi a crescut cu 1,7% în acest interval, până la 962 euro/mp util, segmentul nou având o evoluţie atipică. Tendinţa a fost însă diferită în cazul apartamentelor vechi, al căror preţ mediu pe metru pătrat util a scăzut cu 4%, în primele şase luni din 2012, până la 884 euro/mp util. Faţă de perioada similară din 2011, preţurile solicitate sunt, în medie, cu 4,5% mai mici.
În Timişoara evoluţia preţurilor apartamentelor a fost moderată în prima jumătate a anului. Preţul mediul în iunie este de 796 euro/mp util, cu 1,7% mai puţin decât în urmă cu şase luni. Tendinţa de scădere a preţurilor a fost mai accentuată pe segmentul nou. Dacă apartamentele vechi s-au ieftinit cu doar 0,5% în prima jumătate a anului, preţul solicitat în cazul unităţilor noi a scăzut cu aproape 5% în acelaşi interval, de la 885 euro/mp util, până la 842 euro/mp util. În Timişoara preţurile apartamentelor vechi au scăzut cel mai puţin în perioada ianuarie – iunie 2012.
Indicele imobiliare.ro pentru Ploieşti arată, în iunie, o valoare medie de 832 euro/mp util pentru apartamentele noi şi vechi disponibile spre vânzare. Locuinţele din acest oraş s-au ieftinit, în primele saşe luni ale anului, cu 4,5%. În comparaţie cu iunie 2011, preţurile solicitate în prezent sunt cu 7,2% mai mici.