Posibila introducere a unei noi taxe de 10 eurocenți pe litrul de benzină și motorină ar scumpi carburanții cu 55 de bani (la actualul curs de 4,443 lei pentru un euro) și ar putea introduce în buzunarele celor ce se ocupă de administrarea drumurilor jumătate de miliard de euro anual.
Bugetul de stat va beneficia și el de venituri suplimentare de 120 de milioane de euro, ca urmare a aplicării taxei pe valoare adăugată (TVA) noii baze de impozitare care va include și noua taxă, informează
Benzina și motorina, bunuri cu cerere elastică
Potrivit unor surse din piață, anul trecut a fost înregistrat un volum de vânzări la nivel de retail de 1,3 milioane tone benzină și de 2,8 milioane tone motorină, în total aproximativ 5 miliarde de litri de combustibili.
Toate aceste calcule sunt făcute ignorând elasticitatea cererii de carburanți. De altfel, orientarea pe timp de criză asupra majorării taxelor la bunuri și servicii cu cerere mai puțin elastică nu este un lucru nou în România, și nu numai. Ar fi însă o mare greșeală din partea guvernului Ponta să facă acest lucru, ultimii ani demonstrând o elasticitate mai ridicată a cererii pentru aceste produse, amplificată de criză.
Potrivit ultimului raport anual al Petrom, “vânzările cu amănuntul (retail) ale Grupului au scăzut cu 2%, comparativ cu anul precedent, ajungând la 3.117 milioane de litri. Vânzările cu amănuntul pe piața interna au fost de 2.405 milioane de litri în 2012, de asemenea cu 2% sub nivelul de anul trecut. Mediul economic nefavorabil din regiune, pe întreaga durată a anului 2012, și nivelul scăzut al puterii de cumpărare a clienților au condus la scăderea ușoara a vânzărilor medii de carburant pe benzinărie. În România, acestea au scăzut cu 1% comparativ cu anul trecut, ajungând la 4,4 mil. litri/benzinarie (2011: 4,5 mil. litri benzinărie), în timp ce, la nivel de Grup, vânzările medii pe stație au scăzut cu 2%, la 3,9 mil. litri/benzinărie în 2012 (2011: 4,0 mil. litri/benzinărie)”.