Preţul gazelor de import din Rusia va ajunge în luna octombrie la 545 de dolari/1.000 metri cubi, faţă de maxim 480 dolari/1.000 metri cubi cât a fost în acest an, potrivit lui Hilmar Kroat-Reder, membru în Directoratul Petrom şi responsabil de piaţa de gaze, informează Agerpres.
În primul trimestru al acestui an, preţul gazului din import a fost, în medie, 400 de dolari/1.000 mc, în timp ce gazele din producţia internă a fost de circa 140 dolari/1.000 mc.
Reprezentantul Petrom a subliniat că, în ceea ce priveşte gazul intern, preţurile nu au crescut în perioada 2008-2011 nici măcar cât să acopere inflaţia medie de 6-8%/an. Potrivit acestuia, piaţa românească a gazelor este încă instabilă, lipsită de conectivitatea cu zona în care se află şi puţin atrăgătoare pentru investitori. Liberalizarea pieţei ar aduce atât investiţii cât şi preţuri mai mici la gazele naturale, odată cu interconectarea României cu pieţele din jur cu un potenţial mare de a deveni un hub regional de energie, potrivit lui Kroat-Reder.