Prețul aurului a atins un nivel istoric

Prețul aurului a atins un nivel istoric! Miercuri, 22 ianuarie 2025, gramul de aur s-a scumpit cu 2,06 lei (0,49%), ajungând la 422,40 lei, potrivit celor de la BNR.

Între timp, leul românesc s-a depreciat ușor față de moneda euro, care a ajuns la 4,9768 lei, cu o creștere de 0,04 bani (+0,01%) față de ziua precedentă.

În schimb, leul românesc s-a întărit față de dolarul american, care a scăzut la 4,7609 lei, cu 4,65 bani (-0,97%) față de marți. Leul românesc a câștigat teren și față de francul elvețian, care a scăzut la 5,2692 lei, cu 0,86 bani (-0,16%) față de cotația de marți.

Rafinor se așteaptă să vândă 150 de kilograme de aur de investiții

Aurul a avut, de-a lungul timpului, randamente atractive, crescând cu aproximativ 8% pe an în ultimele două decenii. După sfârșitul anului 2023, aurul a continuat să crească, atingând noi recorduri. În 2024, aurul a fost unul dintre cele mai bune active.

Rafinor, prima și singura rafinărie de metale prețioase din România, se așteaptă ca acest trend să continue și în 2025. Compania respectivă se așteaptă să vândă 150 de kilograme de aur de investiții prin rețeaua sa de magazine, MAGNOR.

În România, în 2025, va exista un interes crescut pentru aurul de investiții

În ceea ce privește evoluția pieței aurului, majoritatea analiștilor financiari sunt optimiști datorită contextului economic global și a politicii monetare care ar putea veni. Pe termen lung, investițiile în aur reprezintă o oportunitate bună pentru cei care vor să profite de tendințele pieței.

În România, în 2025, va exista un interes crescut pentru aurul de investiții. Rafinor se pregătește să vândă acele 150 de kilograme prin MAGNOR.

Prețul aurului va ajunge între 3.200 de dolari uncia

Se estimează că prețul aurului va ajunge între 2.900 și 3.000 de dolari uncia până la jumătatea anului 2025 și va atinge între 3.100 și 3.200 de dolari uncia până la sfârșitul anului.

JP Morgan preconizează creșteri și pentru alte metale prețioase: argintul ar putea ajunge la 38 de dolari uncia, față de 31 de dolari acum, iar platina ar putea atinge 1.200 de dolari uncia, față de 960 de dolari.

„Cel mai bun motiv posibil pentru a deține aur este ca diversificator într-un portofoliu. Acest lucru a fost ilustrat perfect în 2022, când piețele globale de acțiuni au pierdut -19,46%, obligațiunile globale au pierdut -16%, iar aurul a crescut cu 3%.

Beneficiile diversificării sunt amplificate atunci când sunt privite prin prisma teoriei moderne a portofoliului, care susține că diversificarea prin active slab corelate poate îmbunătăți randamentele.

Din punct de vedere istoric, aurul a prezentat o corelație scăzută sau uneori negativă cu clasele de active tradiționale, precum acțiunile și obligațiunile”, scrie într-o analiză realizată de cei de la JP Morgan.