Preţul aurului a atins, vineri, un nou maxim al anului 2010, susţinut de aprecierea euro şi interesul investitorilor pentru plasamentele considerate sigure, din cauza temerilor legate de nivelul ridicat al datoriilor unor state din zona euro. La ora 13:56 GMT, aurul era tranzacţionat la 1.176,65 dolari pe uncie, după un maxim de 1.180,10 dolari pe uncie atins în timpul tranzacţiilor. În luna aprilie, cotaţia aurului a urcat cu 5%, înregistrând cel mai mare avans lunar din noiembrie
Preţul aurului a atins, vineri, un nou maxim al anului 2010, susţinut de aprecierea euro şi interesul investitorilor pentru plasamentele considerate sigure, din cauza temerilor legate de nivelul ridicat al datoriilor unor state din zona euro.
La ora 13:56 GMT, aurul era tranzacţionat la 1.176,65 dolari pe uncie, după un maxim de 1.180,10 dolari pe uncie atins în timpul tranzacţiilor.
În luna aprilie, cotaţia aurului a urcat cu 5%, înregistrând cel mai mare avans lunar din noiembrie 2009, după ce agenţiile de evaluare financiară au retrogradat ratingurile Greciei, Spaniei şi Portugaliei.
Euro s-a apreciat la 1,3342 dolari pe unitate, în creştere cu circa 0,8%, iar la ora 14:00 GMT era cotat la 1,3326 dolari pe unitate.
SURSA: Mediafax